Logică de guvernant! În starea de urgență nu a fost obligatorie masca, în stare de alertă va fi

COVID-19.”Specialiștii” guvernului au pregătit noi măsuri pentru starea de alertă

România a trecut printr-o stare de urgență care va expira în scurt timp. În această perioadă s-au îngrădit multe drepturi și libertăți, dar purtarea măștii nu a fost obligatorie. Mai mult decât atât, guvernanții și președintele Iohannis au ieșit pe rând în fața televizorului și au anunțat că după 15 mai va fi mai multă libertate, tocmai că măsurile luate au fost bune și pandemia a fost ținută sub control. Întrebarea este, dacă tot se renunță la restricții, atunci de ce masca va deveni obligatorie în starea de alertă? Adică nu iei această măsură când lucrurile sunt mai grave, pe perioada stării de urgență, dar o aplici pe perioada stării de alertă…Cine Dumnezeu să-i mai înțeleagă și pe guvernanți?

Să nu uităm că prețurile măștilor au ajuns și la 6-7 lei bucata. Ce vor face pensionarii care abia au bani să-și cumpere mâncare și medicamente? Vorbim totuși de 180-200 de lei lunar de persoană. De unde au bani? Știe toată lumea că veniturile românilor sunt mici. Undeva la 80% dintre români stau pe salariul minim pe economie. Vor da aceștia bani pe măști ca să aibă necesarul zilnic? Să nu mai spunem că unele sunt de calitate proastă și se rup ușor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: