Liber la jocuri de noroc…în anumite condiții

Aparatele electronice sau mesele de joc pentru jocuri de noroc vor fi scoase din funcțiune și/sau mutate pentru a permite distanțarea de cel puțin 1,5 metri între participanți sau, în funcție de situație, se vor monta panouri separatoare.
– Orice zonă în care se va produce aglomerație va fi marcată în mod clar pentru distanțarea fizică adecvată: de exemplu, lângă casierie, în spatele aparatelor presupus a fi ocupate sau la intrare;
– Se va pastra distanța minimă de 1,5 m între angajați, personalul care deservește activitatea organizatorului, participanții la joc și orice altă persoană care intră în incinta punctului de lucru;
– Nu se permite staționarea în sala de joc a persoanei care nu are intenția de a începe sau are deja încheiată sesiunea de joc;
– Orice aparat/automat de cafea, alte produse și/sau dozator de apă vor putea fi manipulate doar de catre angajatii punctelor de lucru;
– Pentru servirea băuturilor și produselor alimentare, se vor utiliza recipiente de unică folosință;
– Acolo unde este posibil, clienții vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajații locațiilor specializate, acesta va fi așezat într-o cutie separate, în vederea dezinfecției cu produse biocide avizate/autorizate pentru suprafețe;
– Pentru jocul de cazino distanța între clienți în jurul meselor de joc va fi de cel puțin 2 m, realizată prin dispunerea adecvată a meselor. În cazul în care distanța nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienți sau mese.
– Pentru jocul de bingo:
Distanța între clienți în jurul meselor de joc va fi de cel puțin 1,5 m, realizată prin dispunerea adecvată a scaunelor și prin dimensiunile și forma meselor. În cazul în care distanța nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienți sau mese;
La posturile fixe de la pupitrul central de comandă a instalației, între membri personalului operator va fi păstrată acceași distanță minimă de 1,5 m sau în funcție de situație se vor monta separatoare între posturi;
Personalul mobil de deservire a jucătorilor cu cartoane de joc va distribui și colecta cartoanele la mese pe zona desemnată pe acestea astfel încât să se respecte distanța minimă de prevenție. Această etapă a jocului se va realiza cu minimul de interacțiune cu clienții.
Numărul maxim de participanti admiși simultan în locație va fi de 1 persoană/4 mp, în faza de alertă/prevenție, cu relaxarea măsurii în momentul relaxării restricțiilor la nivel național;
– Dezinfectarea locațiilor și suprafețelor de lucru și de joc se va realiza la intervale de maximum 12 ore.
– Se va efectua dezinfectarea periodică de către personalul punctelor de lucru a suprafețelor frecvent atinse (ex. clanțele ușilor, butoanele lifturilor).
– Asigurarea ventilației corespunzătoare și aerisirea periodică a încăperilor de lucru.
– Se va efectua termometrizarea zilnică a angajaților la intrarea în tură, cu recomandarea consultării medicului de familie, a celor cu temperatura peste 37,3 °C.
– Accesul clienților care au fost în contact cu persoane infectate cu SARS-Cov_2 sau care vin din zone de risc este interzis. Interdicția va fi comunicată prin materiale de informare (afișe) la intrarea în săli;
– Se interzice accesul persoanei care prezintă simptome de tipul: temperatură mai mare de 37,3 °C, dificultăți de respirație, tuse frecventă, oboseală, stare generală modificată;
– Accesul în interiorul sălii de joc al clienților se va face, obligatoriu, cu mască ce va fi purtată pe tot parcursul vizitei clientului în locație;
– Clienții au obligația de a își igieniza adecvat mâinile, fie prin spălare cu apă și săpun, fie prin utilizarea dezinfectanților avizați pentru mâini, pe bază de alcool, acolo unde nu există grupuri sanitare (la intrare și ulterior la punctele de joc);
– La intrarea în locație, se va efectua termometrizarea clienților.
– Măștile de protecție vor fi purtate în permanență de către toți clienții și vizitatorii punctelor de lucru, în mod obligatoriu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: