Le-au rezolvat pe toate, ceasurile mai lipseau din oraș…48.000 de lei a costat doar unul

Gata, s-a rezolvat problema mirosului din Brașov, orașul nu mai este poluat, centrul istoric a fost reabilitat, iar pe străzi găsim autobuze electrice astfel că Primăria Brașov s-a gândit că nu mai are nimic de făcut decât să cumpere…ceasuri. Da, ceasuri cu reglaj prin GPS într-o lume în care fiecare om are un telefon mobil, cu ceas și multe alte acareturi. Ei, dar asta nu este o problemă, banii trebuie cheltuiți, unii trebuie să-și vândă ceasurile și cam așa se face treaba la Brașov…

”Intersecția străzilor Toamnei, Mihail Kogălniceanu și Hărmanului are de vineri un ceas stradal cu reglare automată, prin GPS. Ceasul a fost montat pe insula de la trecerea de pietoni, la o înălțime de cinci metri.

Este un ceas electromecanic cu patru cadrane, fiecare cu diametrul de 900 mm. Ceasurile sunt conectate la un sistem de autoreglare prin antenă GPS, care garantează exactitatea afișării orei. Cadranele sunt iluminate cu leduri, iar pe fiecare față există și un display care arată temperatura de afară. Aspectul ceasului este unul clasic, potrivit arhitecturii zonei. Costul de achiziție și montaj a fost de 48.000 de lei.

Municipalitatea intenționează să monteze astfel de ceasuri și în alte zone din oraș, iar în Centrul vechi vor fi identificate clădiri care permit amplasarea de ceasuri pe fațade, și modele de ceasuri care să se încadreze în arhitectura zonei, intenția fiind de le monta mai ales în zonele aglomerate, de tipul piețelor pietonale”, se arată într-un comunicat al Primăriei Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: