La volanul unei mașini cu permis de conducere fals

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „uzul de fals”.

În fapt, la data de 25 iunie a.c., în jurul orelor 12.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 49 ani, care a condus un autoturism pe raza municipiului Săcele, jud. Brașov.Conducătorului auto i-au fost solicitate, pentru control, documentele personale, ocazie cu care acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, s-a constatat faptul că documentul în cauză nu figurează înregistrat, existând astfel suspiciuni că ar fi fals.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: