La Sibiu câștigul salarial mediu nominal net este cu 516 lei mai mult decât la Brașov

Realitatea! Alte județe din Regiunea Centru se dezvoltă, Brașovul stagnează.

Potrivit statisticilor, în județul Sibiu, câștigul salarial mediu nominal net este cu…516 lei mai mare decât cel din Brașov. Mai exact, în luna mai, la Sibiu acesta era de 3.333 lei, iar la Brașov de doar 2.817 lei. Până și județul Mureș(3.015 lei) are cu 198 de lei mai mult decât Brașovul(2.817 lei). În concluzie, Brașovul nu mai este ce a fost, fiind depășit categoric de alte județe din Regiunea Centru. De vină sunt clar și conducătorii județului care nu au un managementului local performant. Nivelul salarial depinde mult de proiectele, investițiile și atragerea investitorilor în zonă. Când nu oferi destule facilități, nu ai programe de atragere a companiilor în zonă, atunci se ajunge în această situație. Un motiv ar fi și infrastructura din Brașov. Din păcate, se pare că administrația liberală, care a condus zeci de ani, nu a reușit să îmbunătățească calitatea vieții la Brașov. Un management bun al administrației ar trebui să se vadă și în buzunarul cetățenilor. Degeaba la nivel declarativ Brașovul stă bine și se dezvoltă, dacă acest lucru nu se vede și în viața de zi cu zi a cetățenilor. Un management de calitate aduce automat și salarii bune, dar și condiții de trai la nivel european.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: