La Mulți Ani, Făgăraș! 730 de ani de la prima atestare documentară

Astăzi, se împlinesc 730 de ani de la prima atestare documentară a localității, pe care o găsim în cunoscutul document de la 1291, emis de regele Ungariei, Andrei al III-lea, în adunarea de la Alba Iulia pentru magistrul Ugrinus. În acest context, nobilul credincios al regelui, revendica posesiunile sale Făgăraşul şi Sâmbăta, în virtutea drepturilor avitice susţinute şi de diplomele regale pe care le primiseră antecesorii săi.
Istoria oraşului Făgăraş nu se poate separa de cea a Ţării Făgăraşului cu care se împleteşte încă de la apariţia sa, Făgărașul fiind mereu un loc privilegiat pentru poporul român. (președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop).
Evoluţia aşezării a fost dependentă de fortificaţia din cadrul ei. În 1397, regele Sigismund de Luxemburg emitea un document la Făgăraş, fără să pomenească existenţa vreunei cetăţii şi calificând aşezarea drept Villa Fogaras. La scurtă vreme însă, Făgăraş apare ca oppidum (târg), statut care-l va păstra apoi în veacurile următoare.
Primul privilegiu al târgului este din timpul lui Ştefan Mailat (1534-1541), care întăreşte privilegii mai vechi ale târgului, acestea fiind reînoite în 1567. Conform acestuia, cetăţenii târgului se bucurau de autonomie judecătorească, în pricinile dintre ei, judecându-se fără prezenţa provizorului, castelanului sau a omului acestuia.
Târgoverţii au o serie de obligaţii: censul, slujbe, care au fost readuse acum în schimbul introducerii crâşmăritului pentru voievod. Conform vechilor obiceiuri, orăşenii au voie să taie animale şi să vândă carnea în măcelării, să-şi pască porcii în pădurile cetăţii fără a da dijmă. Târgul este condus de un jude care este scutit de dări. După vechiul obicei, târgoveţii sunt datori cu un cens de un florin, să secere, să semene, să dea vamă la podul Oltului, să care piatră la cetate. În schimb, ei sunt scutiţi de serviciul militar la cetate, de paza de noapte şi de întreţinerea solilor. Târgul era înconjurat de un gard, întreţinut de locuitori, aşa cum rezultă din privilegiul din 1596 al Mariei Cristierna, care obliga şi nobilii din oraş să participe la întreţinerea acestuia alături de orăşenii care o făceau din vechime. Traseul acestei îngrădituri mai era vizibil în secolul al XVIII-lea, aşa cum rezultă dintr-un plan austriac. Acesta cobora de la Olt şi tăia drumul Sibiului aproximativ în zona actualei străzi Titu Perţia, iar la vest trecea în spatele bisericii brâncoveneşti şi se închidea în Olt în dreptul cotului pe care acesta îl făcea lângă satul Galaţi.
Făgăraşul era o aşezare cu o structură etnică şi confesională asemănătoare oraşelor transilvănene, în care coabitau români, maghiari, saşi, negustori greci, armeni, evrei, fiecare cu particularităţile lingvistice şi de credinţă. Cu cei 2000 de locuitori pe care pare să-i fi avut Făgăraşul, la jumătatea secolului al XVII-lea, s-a situat în ierarhia oraşelor transilvănene între Alba Iulia şi Mediaş.
De la sfârşitul secolului al XVI-lea, şi continuând şi în secolul al XVII-lea, se constată tendinţa de a crea o viaţă economică proprie, prin înființarea breslelor (numărul lor în oraș se apropia de 20).
Datorită poziţiei sale strategice, Făgăraşul era legat prin trecători cu Ţara Românească, dar şi prin căile comerciale de marile oraşe săseşti – Sibiu şi Braşov, ori de târgurile din Cincu, Cohalm (Rupea), Sighişoara şi Agnita, foarte frecventate în acea perioadă.
Călătorii străini – diplomaţi ai curţilor regale europene, misionari sau simpli trecători – au lăsat posterităţii descrieri ale oraşului şi cetăţii Făgăraşului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: