La Brașov, toamna începe cu un festival de jazz și blues

De pe 2 și până pe 5 septembrie 2021 toți cei care se găsesc în Brașov – localnici, dar și turiști – vor putea respira din nou pe ritmuri de jazz și blues în orașul de la poalele Tâmpei.

 

Brașov Jazz & Blues Festival, ediția a IX-a va avea loc în acest an la începutul lunii septembrie, și va oferi tuturor iubitorilor de muzică bună un sfârșit de vară notabil. Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc în Piața Sfântul Ioan (scena principală), Piața Brassaï (scena Raiffeisen), dar și în Parcul Central Nicolae Titulescu.

Această ediție a festivalului este una specială, și duce la îndeplinire conceptul unui festival de muzică complet. În programul festivalului sunt anunțate atât concerte cu trupe de renume internațional, cât și trupe locale, ateliere creative și masterclass-uri pe teme muzicale, proiecții de filme în aer liber, activități pentru copii și familie pe timpul zilei și un târg de discuri de vinil ca să îți iei muzica preferată acasă. Așa cum îi stă bine unui festival de asemenea calibru, serile de muzică se vor prelungi în noapte la concertele de tip jam session.

Ediția din acest an a festivalului debutează în ritm de blues ardelenesc cu un concert Nightlosers. Concertul va avea loc în Piața Brassai din Brașov pe 2 septembrie începând cu ora 20.00, iar intrarea va fi gratuită în limita locurilor disponibile.

 

Începând cu 3 septembrie, 25 de artiști din 7 țări vor urca în acest an pe scena principală a festivalului ce va fi amenajată în Piața Sf. Ioan: Laura Cox (FR), Kirk Fletcher (USA), Sax Gordon (USA), Lars Kutschke Band (DE/HU), Dana Gillespie (UK), Joachim Palden Trio (AU), Isabella Lundgren (SE), Nguyên Lê Streams Quartet (FR/USA/CA).

Scena internațională a festivalului va fi deschisă pe 3 septembrie de Laura Cox (FR) – o “Badass Rock’n’Roll Lady” care își captivează publicul cu solo-urile ei în forţă și o voce irezistibilă, care o plasează în trena unor predecesoare celebre precum Joan Jett din perioada The Runaways, Nancy Wilson de la Heart ori Nita Strauss, superchitarista lui Alice Cooper.

Aceasta va fi urmată pe scenă de Kirk Fletcher (USA) – un artist ce are reputația unui performer ce nu trebuie ratat. Viziunea sa unică asupra blues-ului tradițional este în aceeași măsură modernă și autentică. Recunoscut la nivel mondial de critici și public deopotrivă ca unul dintre cei mai buni chitariști de blues din lume, a câștigat de patru ori Blues Music Award și în 2015 British Blues Award, iar cel mai recent album al său My Blues Pathway a fost nominalizat la Blues Music Awards 2021.

 

Cea de-a doua seară de concerte pe scena internațională va fi deschisă de Sax Gordon & LK Band (USA/DE). „Sax” Gordon Beadle este atât un muzician de blues foarte căutat și apreciat, cât și un perfomer excelent. Saxofonistul a cântat ca solist pe albume și în turnee cu artiști precum Luther “Guitar Junior” Johnson, Duke Robillard, Roomful of Blues, Matt “Guitar” Murphy, Jay McShann și Jimmy Witherspoon.

Una dintre suprizele acestei ediții este prezența în premieră în România a unei artiste complete a cărei viață sfidează ficțiunea, și anume: britanica Dana Gillespie, compozitoare, producătoare şi interpretă cu peste 60 de albume în discografie.

 

Acompaniată de trioul pianistului Joachim Palden, co-fondatorul legendarului grup austriac Mojo Blues Band, în seara de 4 septembrie, va urca în premieră în România pe scena mare a festivalului.

 

Ultima seară a festivalului este dedicată jazz-ului, publicul fiind invitat la două recitaluri cu totul speciale. 

Isabella Lundgren (SE) – nominalizată în 2020 la echivalentul suedez al premiilor Grammy pentru albumul Out of the Bell Jar, un tribut Jazz adus lui Bob Dylan, Isabella Lundgren este o prezență strălucitoare în peisajul muzical scandinav datorită vocii aparte și talentului său interpretativ absolut remarcabil.

Isabella Lundgren va concerta în seara de 5 septembrie în premieră în România în cadrul Braşov Jazz & Blues Festival.

Festivalul va fi încheiat de cel mai recent proiect al extraordinarului chitarist parizian de origine vietnameză Nguyên Lê (FR/USA/CA), Streams, susţinut în formulă de cvartet, alături de percuţionistul newyorkez John Hadfield, vibrafonistul francez Illya Almar şi dublul basist canadian Chris Jennings.

Pendulând între toate punctele cardinale în căutarea inspiraţiei, Streams creează prin simbioză artistică o nouă şi originală punte dinspre tradiţie spre modernitate iar talentul performativ uriaş al lui Nguyên Lê anunţă pentru seara de 5 septembrie un veritabil regal muzical live la Braşov!

 

Biletele și abonamentele* pentru concertele din Piața Sf. Ioan au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro și au un preț special până pe 20 august.

Mai multe informații despre festival sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului sau pe pagina de pe Facebook.

 

*Acest eveniment este organizat în conformitate cu noile reglementări în vigoare în ceea ce privește evenimentele, iar participarea la concertele pe bază de bilet din Piața Sf. Ioan este permisă EXCLUSIV:

  • persoanelor vaccinate cu ambele doze și care au împlinit 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • persoanelor care prezintă dovada unui TEST RT-PCR NEGATIV efectuat în urmă cu maxim 72 ore sau TEST ANTIGEN RAPID efectuat în urmă cu maxim 24 de ore;
  • persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare, test care să dovedească prezența anticorpilor efectuat cu maxim 14 zile anterior evenimentului).

 

Testele rapide antigen vor disponibile la acces și se vor putea face, contra cost, de către personal autorizat.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentului pentru toate categoriile de public.

Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel. Cei peste 5 ani vor purta mască.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: