La Brașov se nasc din ce în ce mai puțini copii

Natalitatea

În luna februarie 2019, în judeţul Braşov s-au născut 398 copii, cu 182 mai puţini faţă de luna precedentă, repectiv cu 36 mai puţini comparativ cu luna februarie 2018. Rata natalităţii a fost de 8,2‰, mai mică atât faţă de cea înregistrată în luna precedentă (10,8‰), cât şi faţă de februarie 2018 (8,9‰).

În perioada ianuarie – februarie 2019 s-a înregistrat naşterea a 978 copii, cu 59 mai puţini faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rata natalităţii a fost de 9,5‰, mai mică decât cea înregistrată în perioada similară a anului precedent (10,1%).

Mortalitate

În luna februarie 2019, în judeţul Braşov s-au înregistrat 535 decese, cu 128 mai puţine faţă de luna precedentă, respectiv cu 22 mai puţine faţă de cele înregistrate în luna februarie 2018. Rata mortalităţii a fost 11,0‰, mai mică atât faţă de luna precedentă (12,3‰), cât şi faţă de cea înregistrată în februarie 2018 (11,4‰).

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în perioada ianuarie – februarie 2019 a fost 1198, cu 59 mai multe faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rata mortalităţii a fost de 11,7‰, mai mare faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent (11,1‰).

Spor natural

Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2019 (-137 persoane). Rata sporului natural a fost negativă (-2,8 ‰).

Sporul natural a fost negativ în perioada ianuarie – februarie 2019, numărul decedaţilor înregistrând un excedent faţă de numărul născuţilor vii cu 220 persoane. Rata sporului natural a fost negativă în perioada ianuarie – februarie 2019 (-2,2 ‰).

Mortalitate infantilă

În luna februarie 2019 s-au înregistrat 5 decese la copii sub 1 an, mai puţine cu 1 deces faţă de luna precedentă, respectiv cu 2 decese mai multe faţă cel înregistrat în februarie 2018. Rata mortalităţii infantile a fost de 12,6 decedaţi sub 1 an raportată la 1000 născuţi-vii, mai mare atât faţă de luna precedentă (10,3‰), cât şi faţă de cea înregistrată în luna februarie 2018 (6,9‰).

 

În perioada ianuarie – februarie 2019 numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost de 11, cu 6 mai mic faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rata mortalităţii infantile a fost 11,2‰, mai mică faţă de perioada similară din anul precedent (4,8‰).

Nupţialitate

Numărul căsătoriilor încheiate la oficiile de stare civilă din judeţul Braşov în februarie 2019 a fost de 186 cu 43 mai multe faţă de luna precedentă, respectiv mai multe cu 13 faţă de februarie 2018. Rata nupţialităţii a fost de 3,8 căsătorii la 1000 locuitori, mai mare faţă de cea înregistrată în luna precedentă (2,7‰), respectiv mai mare faţă de luna februarie 2018 (3,6‰).

În perioada ianuarie – februarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 329 căsătorii cu 30 mai multe decât în perioada similară din anul precedent. Rata nupţialităţii a fost 3,2‰, mai mare faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (2,9‰).

Divorţialitate

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 s-au pronunţat în februarie 2019, în judeţul Braşov 91 divorţuri, în creştere faţă de luna precedentă cu 61, respectiv în scădere faţă de aceeaşi lună a anului 2018 cu 6 evenimente. Rata divorţialităţii a fost în februarie 2019 de 1,87 divorţuri la 1000 locuitori, mai mare faţă de luna precedentă (0,56‰), respectiv mai mică faţă de luna februarie 2018 (1,99‰).

În perioada ianuarie – ferbuarie 2019 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 121, mai multe cu 4 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rata divorţialităţii a fost 1,18‰, mai mare faţă de perioada similară din anul precedent (1,14‰).

Bilanţ demografic

În luna februarie 2019 judeţul Braşov se situează în clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor pe locul:  9 referitor la rata natalităţii;  34 referitor la rata mortalităţii;  5 referitor la rata sporului natural;  5 referitor la rata nupţialităţii;  6 referitor la rata divorţialităţii;  6 referitor la rata mortalităţii infantile.

În perioada ianuarie – februarie 2019 judeţul Braşov se situează în clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor pe locul:  7 referitor la rata natalităţii;  36 referitor la rata mortalităţii;  6 referitor la rata sporului natural;  8 referitor la rata nupţialităţii;  8 referitor la rata divorţialităţii;  7 referitor la rata mortalităţii infantile.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: