La Brașov se discută posibilitatea interzicerii motoarelor DIESEL. Mai toate autospecialele de la pompieri, jandarmi, ambulanță sau poliție sunt pe motorină

Primarul Coliban a vorbit…pe facebook, despre posibilitatea interzicerii motoarelor Diesel în orașul Brașov. Numai că, în România nu a luat nimeni o astfel de măsură drastică, având în vedere că țara noastră e plină de ”vechituri”. De asemenea, nici măcar țările mai dezvoltate din Europa nu au luat astfel de măsuri, fiind puține orașele care au recurs la astfel de metode, dar cu precizarea că nivelul de trai, puterea de cumpărare nu pot fi comparate vreodată cu cele din Brașov.

O altă problemă ar fi autospecialele din dotarea Ministerului de Interne, dar și ambulanțele. Autovehiculele Jandarmeriei, Poliției, Ambulanței sau ale ISU, sunt aproape toate pe motorină. Dacă se interzic motoarele DIESEL, ce se întâmplă cu acestea, care chiar poluează, fiind de capacitate mare? De asemenea, ce se întâmplă cu brașovenii care au autoturisme DIESEL, fiind cunoscut faptul că parcul auto este plin la Brașov de astfel de mașini…

One thought on “La Brașov se discută posibilitatea interzicerii motoarelor DIESEL. Mai toate autospecialele de la pompieri, jandarmi, ambulanță sau poliție sunt pe motorină

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: