Kids Tâmpa Brașov, locul 1 la New Star Festival 2021

ACS Kids Tâmpa Brașov a obținut două clasări pe locul 1 și una pe locul 2 la ediția 2021 a concursului de dans, New Star Festival 2021, ce a avut loc, în weekend, la București. Elevele antrenorului-coordonator, Ana Maria Lita, au reușit să câștige competiția la categoria Aeorbic Dance Echipe, obținând totodată poziția a 2-a la secțiunea Open Dance Echipe, deși au concurat cu alte 40 de echipe. De asemenea, Kids Tâmpa Brașov a mai obținut un loc 1, prin Iulia Isopescu, la secțiunea Show Dance Individual.
„Sunt trei rezultate incredibile. A fost primul nostru concurs cu evoluție live, în fața unui public prezent fizic, și mă așteptam ca fetele să aibă emoții, dar nu a fost așa. Au arătat o stăpânire de sine incredibilă, iar asta le-a dat curaj să arate că sunt printre cele mai bune din țară. Rezultatele spun asta. Deși concurența a fost una foarte puternică, au demonstrat că au ceva al lor, care le face să fie acolo, sus, pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Sunt foarte mândră de toate și le mulțumesc”, a declarat Ana Lita.
Kids Tâmpa Brașov a avut următoarele fete la New Star Festival 2021: Ioana Zaharia, Lorena Ciobanu, Ștefania Zaharia, Iulia Isopescu, Cosmina Bucur, Sofia Mareș, Cătălina Micle, Antonia Catană, Sofia Lazăr, Irene Lungeanu, Anna Ispas, Denisa Dinescu, Sandra Pîndaru, Denisa Tamaș, Ania Anghel.
Secția de dans de la ACS Kids Tâmpa Brașov este una care a crescut frumos, mai ales în ultimul an, cu victorii la trei competiții naționale și internaționale de renume, Bucharest Dance Festival, Sibba City Of Dance și New Star Festival. „Este până acum un an extraordinar pentru noi. Am evoluat mult și asta datorită competițiilor, dar și a muncii foarte intense depuse. Am crescut împreună, eu și fetele, am învățat multe, iar asta ne dă încredere și mai mare pentru viitor. Sigur, așteptările sunt altele acum, dar sunt convinsă că ne vorm ridica, din nou, la înălțime, pentru club, pentru Brașov”, a adăugat Ana Lita.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: