Junii roșiori organizează maialul de Sf. Ilie

Societatea Junilor Roşiori organizează maialul traditional de Sfântul Ilie, la care sunt invitatitoți braşovenii. Evenimentul are loc duminică, 21 iulie, de la ora 12:00, în Livada Chetriş (Drumul Poienii km 4, Belvedere).

Maialul organizat de Societatea Junilor Roșiori este un proiect finațat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov.

„Tradiţia este ca în prima duminică de după Sfântul Ilie, Junii Roşiori, în frunte cu şerjile (conducătorii cetei) şi muzicanții din taraf, străbat străzile din Şchei. Locul spre care se îndreaptă într-un final este troița cu hramul Sf.Ilie, din Livada Chetriş. Acolo se organizează un maial, pentru bucuria şi destinderea membrilor cetei, dar şi pentru braşovenii care vorparticipa la eveniment. Cei care vor veni vor putea urmări jocurile tradiționale din Şchei, printre care şi Aruncarea Buzduganului.La final îi vom invita pe toți participanții la Hora Junilor, pentru ca aşa se face la orice sărbătoare. Și nu în ultimul rând dorim să mulțumim Consiliului Local și Primăriei Municipiului Brașov pentru că ne sprijină pe întreg parcursul anului la evenimentele pe care le desfășurăm”.declară preşedintele Societății Junilor Rosiori, Constantin Chicuş.

Ca urmare a unor confuzii apărute în presă dorim să vă informăm că noua conducere a Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi este următoarea:

  • Președinte – Chicuș Constantin
  • Vicepreședinte – Tănase Radu
  • Vicepreședinte – Knautz Emil
  • Secretar – Chicuș Constantin Alexandru

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: