Județul Brașov a început anul cu 189.551 de salariați, mai puțini față de 2020. În ce domenii se câștigă mai bine

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii ianuarie 2021 a fost în judeţul Braşov de 189.551 persoane. Acesta a crescut cu 630 persoane, comparativ cu luna anterioară şi a scăzut cu 2254 persoane comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent. În luna ianuarie 2021 judeţul Braşov se menţine pe locul al patrulea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după Municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.
REGIUNEA CENTRU
Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii ianuarie 2021, a fost în Regiunea Centru de 683.568 persoane mai mare cu 2346 persoane faţă de efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii decembrie 2020 şi mai mic cu 8.122 persoane faţă de luna ianuarie 2019.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii ianuarie 2020 a fost în România de 5.378.493 persoane, mai mare cu 18.414 persoane faţă de luna decembrie 2020 şi mai mic cu 63.438 persoane comparativ cu efectivul salariaţilor de la sfârşitul lunii ianuarie 2019.
Câştigul salarial
JUDEŢUL BRASOV
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna ianuarie 2021 la nivelul judeţului Braşov de 5.229 lei, mai mic cu 252 lei (-4,6%) comparativ cu luna precedentă si mai mare cu 465 lei (+9,8%) faţă de luna corespunzatoare din anul precedent.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna ianuarie 2021 la nivelul judeţului Braşov de 3.195 lei, mai mic cu 151 lei (-4,5%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 290 lei (+10,0%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior.

Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în servicii (3.239 lei). Câstiguri salariale sub media judeţului s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (2.477 lei) şi în industrie și construc ii (3.175 lei).

Faţă de luna decembrie 2020 câştigul salarial mediu nominal net lunar a scăzut cu 4,5%, iar preţurile de consum au crescut cu 1,33%, deci indicele câştigului salarial real a scăzut cu 5,8%.
Faţă de luna ianuarie 2020 câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 10,0%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 2,99%, deci indicele câştigului salarial real a crescut cu 6,8%.
Faţă de luna octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut de 9.149,5 ori, dar luând în considerare faptul că, în aceeaşi perioadă preţurile de consum ale populaţiei au crescut de 4.598,9 ori, rezultă că, indicele câştigului salarial real a crescut cu 98,9%.
REGIUNEA CENTRU
În luna ianuarie 2021 faţă de luna ianuarie 2020, în Regiunea entru cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net a înregistrat-o judeţul Mureș cu 10,5%, în timp ce jude ele Harghita și Alba au crescut cu 1,3%.

ROMÂNIA
Câştigul salarial mediu nominal brut la nivel naţional în luna ianuarie 2021 a fost 5.549, cu 357 lei (-6,0%) mai mic decât în luna decembrie 2020 și cu 324 lei (+6,2%) mai mare comparativ cu luna ianuarie 2020.
Câştigul salarial mediu nominal net la nivel naţional în luna ianuarie 2021 a fost de 3.395 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 225 lei (-6,2%), şi cu 206 lei ( +6,5%) mai mare decât în luna ianuarie 2019.
Indicele câştigului salarial real a fost de 92,6% pentru luna ianuarie 2021 faţă de luna precedentă şi de 103,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 224,2 %, cu 18,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2020.
Locul judeţului
În clasamentul naţional al judeţelor României, judeţul Braşov ocupă:
– locul al 9-lea după câştigul salarial mediu net pe total economie;
– locul al 26 -lea după câştigul salarial mediu net în agricultură;
– locul al 9-lea după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii;
– locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: