Jonglerii în parcare fără să aibă permis. Alt autoturism parcat a fost acroșat

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, care conducea un autovehicul într-o parcare situată pe strada Pompiliu Dan din orașul Zărnești, județul Brașov, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a acroșat un alt autovehicul parcat.

Ulterior producerii evenimentului rutier, care s-a soldat doar cu pagube materiale, conducătorul auto a părăsit locul producerii evenimentului rutier, fiind identificat, la scurt timp, de către polițiști.

Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: