Întâlnire la Prefectură pe tema reducerii poluării râului Olt și a afluenților acestuia

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a răspuns inițiativei reprezentanților Sucursalei Hidrocentrale Sebeș a Hidroelectrica SA și a organizat astăzi, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire având ca temă reducerea poluării râului Olt și a afluenților din județul Brașov ai acestuia.

Au participat directorul Sucursalei Hidrocentrale Sebeș, Ovidiu Spătari, comisarul-șef al Comisariatului Județean Brașov al Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov, Mihai Uță, precum și primari și alți reprezentanți ai primăriilor din localitățile Voila, Mândra, Zărnești, Ormeniș, Apața, Prejmer, Comăna, Părău, Măieruș, Șercaia, Beclean și Bod.

Directorul Sucursalei Hidrocentrale Sebeș a Hidroelectrica SA a prezentat situația acumulărilor de pe râul Olt, unde s-a înregistrat un volum mare de deșeuri plutitoare pe luciul de apă, cea mai însemnată cantitate fiind la Centrala Hidroelectrică Voila, care este acumulare de tip „cap de cascadă”.

„În acest an, în condițiile în care pe râul Olt s-au înregistrat mai multe viituri, în zona barajului de la Voila s-a acumulat un volum foarte mare de material lemnos, deșeuri de plastic ș.a.m.d., iar pentru colectare, sortare, depozitare și ecologizare Hidroelecctrica SA a făcut eforturi financiare considerabile, fără a avea nici un «aport» la poluarea cu deșeuri de acest gen. În prima jumătate a acestui an, societatea noastră a eliminat 202 tone de deșeuri doar de la acumularea Voila. Estimăm că până la finele lunii noiembrie vom reeuși să curățăm integral această acumulare, dar cel mai probabil la anul o vom lua de la capăt. Noi vom continua această luptă cu deșeurile, avem pregătită o finanțare care va permite colectarea a 1.500 de tone anual din bazinul Oltului Superior, dar credem că în ceea ce privește poluarea cu plastic și alte deșeuri din gospodării trebuie găsită o soluție la nivel de unități administrativ-teritoriale și de județ, și nu doar pe Olt, pentru că aceste deșeuri vin, în proporție mare, și de pe afluenții acestuia. Hidorelectrica este pregătită să participe la proiecte mai mari pentru curățarea luciului de apă în zona pe care o administrăm. Doresc să evidențiez colaborarea foarte bună pe care o avem cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov și cu Garda de Mediu Brașov și să îi mulțumesc domnului prefect pentru că ne-a oferit oportunitatea de a ne vedea și de a discuta astăzi, aceasta fiind prima întâlnire pe care noi, cei de la Sucursala Sebeș a Hidroelectrica, o avem în acest format, cu un reprezentant al Guvernului în teritoriu și cu reprezentanți ai administrației publice locale”.

La rândul său, prefectul Mihai Cătălin Văsii a amintit problemele pe care le întâmpină administrația județeană pentru obținerea unui consens în ceea ce privește amplasamentul pentru amenajarea unui Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), astfel încât procentajul cantităților care să fie transportate și depozitate la rampă să scadă până la 10% din ce se colectează.  Amenajarea CMID este condiția esențială pentru implementarea  proiectului unui Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), în valoare de peste 100 de milioane de euro, finanțat în procentaj de 98% din fonduri europene.

”Sunt semnale că problema acestui amplasament va fi rezolvată, dar implementarea  SMID nu se va finaliza bătând din palme. La fel, unele modificări legislative în domeniu solicitate de primari și chiar de reprezentanți ai instituțiilor de mediu nu se vor face peste noapte. Or, noi avem această situație acum și este necesar să colaborăm cu toții – și administrația județeană, și unitățile administrativ-teritoriale, și serviciile deconcentrate cu atribuții în domeniu, și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu, și ONG-urile de mediu, dar și populația, pentru a diminua impactul poluării. Nu trebuie să fardăm realitatea, pentru că nu ajută la nimic. Aici suntem și de aici trebuie să pornim. Știu că nu este deloc simplu, sunt unele situații în care lucrurile se învârt într-un cerc vicios, generând frustrare din partea autorității locale care încearcă tot felul de soluții și de multe ori pare că gestionarea problemelor deșeurilor la nivel local este o luptă continuă cu morile de vânt. Dar nu avem încotro, trebuie s-o ducem și, pas cu pas, să mișcăm lucrurile în direcția corectă”, a spus prefectul județului Brașov.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: