Smiley face

Instituția Prefectului Județul Brașov acționează în vederea gestionării deșeurilor în condiții de legalitate la nivelul județului

Prefectul Județului Brașov, Marian Rasaliu, a convocat astăzi, 20.09.2017, o ședință de lucru în vederea identificării unei soluții de deblocare a activității de eliminare a deșeurilor menajare colectate de la nivelul localităților Prejmer, Tărlungeni, Teliu, Hărman și Vama Buzăului, respectiv de depunere a acestora la halda ecologică aparținând societății SC Fin-Eco SA. Cele cinci localități sunt deservite de SC Hidro-Sal Com SRL, societate constituită în baza deciziei membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Intersal, din care fac parte administrațiile publice locale ale acestor comune, societate care a acumulat datorii către administratorul depozitului de deșeuri.

La ședința de azi au participat reprezentanții celor două societăți comerciale, primarii localităților deservite, precum și conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Brașov și Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu.

”Am considerat imperativ necesară medierea discuției pe această temă și identificarea unei soluții de reeșalonare a debitelor, acceptată de ambele părți, astfel încât depozitarea deșeurilor să se realizeze de către un operator autorizat. Începând de mâine SC Hidro-Sal Com SRL va putea să depună cantitățile de deșeuri colectate de la populație la deponeul din Săcele, ceea ce va asigura continuitatea furnizării acestui serviciu în condiții legale”, a declarat prefectul Marian Rasaliu.

Leave a Reply

%d bloggers like this: