Inspectorii D.S.V.S.A. Brașov fac controale la comercianții de carne de porc

Controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine animală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2021, controale oficiale ce vizează carnea de pasăre provenită din Polonia şi carnea de porc  în contextul pestei porcine africane și se realizează la operatorii din industria alimentară care își desfășoară activitatea în domenii precum: carmangerii, măcelării super-/hipermarcheturi, depozite alimentare.

În cursul lunii noiembrie  2021, s-au efectuat un număr de 35 controale, în urma cărora s-au aplicat 18 sancţiuni din care: 12 avertismente, 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 110 200 lei.

Acțiunile de verificare au fost efectuate la nivelul întregului judeţ  și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

În continuare, controalele efectuate de inspectorii D.S.V.S.A. BRAŞOV au ca obiectiv  principal prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada premergătoare sărbătorilor de iarna. De asemenea, se asigură la D.S.V.S.A. Braşov şi la Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale (C.S.V.S.A.O.) din teritoriu, cât şi de către medicii veterinari de liberă practică, efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea de porc.

Vă informăm că D.S.V.S.A. Braşov are în această perioadă un program de permanenţă, atât la sediul D.S.V.S.A. cât şi la sediul C.S.V.S.A.O. din teritoriu pentru efectuarea examenelor trichineloscopice.

Pentru orice informaţie, DSVSA Braşov vă stă la dispoziţie prin următoarele mijloace de comunicare:

Tel.: 0268/440257

Fax: 0268/441722

e-mail: office-brasov@ansvsa.ro

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: