Înfrângere pentru Corona Brașov

  • CSM Corona Brașov a pierdut meciul din deplasare cu formația HCF Piatra Neamț. Scorul partidei a fost de 29-28 (18-14) pentru gazde.

 

În Sala Sporturilor din Piatra Neamț, CSM Corona Brașov a înregistrat o înfrângere, scor final 29-28, la pauză 18-14, în fața gazdelor de la HCF, într-o întâlnire în care cele mai bune marcatoare ale formației pregătită de brașoveanul Alin Bondar au fost Ana-Maria Vacariu 10 goluri, Patricia Moraru 4 și Jelena Terzic 4.

 

Confruntarea a contat pentru etapa a 5-a din Divizia „A” – Seria A la handbal feminin.

 

„Nu avem nicio scuză! Am primit o lecție de dăruire și ambiție din partea echipei din Piatra Neamț. Noi avem impresia că doar tricourile joacă. Numele Corona Brașov a ajuns sus datorita unor generații anterioare care au muncit pentru a ajunge la performanță. Nu sunt cuvinte mari, ci doar realitate. La fel de vinovați suntem și noi, staful tehnic! Totul a devenit acum foarte greu, adevărat e că încă suntem la mâna noastră, dar începuturile de meciuri ne sunt dezastruoase. De fiecare dată intrăm cu nasul pe sus și apoi alergăm după adversari!”, a comentat Alin Bondar, antrenorul principal al Coronei.

 

Marcatoarele Coronei Brașov au fost: Ana-Maria Vacariu 10 goluri, Patricia Moraru 4, Jelena Terzic 4, Flavia Munteanu 3, Cristina Iordachi 3, Sarah Darie 2, Bianca Voica 1, Gabriela Alexandra Dumitrașcu 1.

 

Următorul joc al Coronei va avea loc acasă, vineri 22 octombrie (ora 12), în compania formației CS Știința Bacău.

 

Despre Corona Brașov

Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov este o structură sportivă și instituție publică de interes local, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov. S-a înființat sub forma unui club sportiv municipal polisportiv, persoană juridică de drept public, prin Hotărârea nr. 235 a Consiliului Local întrunit în ședință ordinară la 29 martie 2019. În prezent, în cadrul clubului funcționează 7 secții: handbal, hochei, scrimă, natație, patinaj, schi, polo. CSM Corona Brașov este continuatorul Asociației Sport Club Corona 2010.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: