Indian prins la volan în Hărman fără permis de conducere

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal.

În fapt, la data de 28 septembrie 2020, în jurul orei 09.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 ani, cetățean indian, care conducea un autoturism pe strada Gării din localitatea Hărman, județul Brașov.

Cu ocazia verificării documentelor personale și ale autoturismului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere eliberat de către autoritățile din India, fără a deține permis de conducere internațional, neavând, astfel, dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din România.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: