Inconștiență! Ziua și dosarele penale pentru conducerea unui vehicul fără permis

Zi de 13 pentru doi tineri care au ”uitat” că nu dețin permis când s-au urcat la volan. Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 13 octombrie 2020, în jurul orei 23.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism pe strada Carpaților din municipiul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,08 mg/l alcool pur.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

La data de 13 octombrie 2020, în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, o femeie, în vârstă de 30 ani, care conducea un autoturism pe DC130C, pe raza localității Ticușu Nou, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că femeia în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: