Încă un transportator privat a primit aprobare pentru a efectua servicii de transport pentru angajații unei companii private

În ședința Comisie de Circulație de astăzi au fost aprobate traseele solicitate de către Continental Fast Line SRL, pentru efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în municipiul Brașov, precum și stațiile pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. Această firmă asigură transportul angajaților pentru Harsha Engineers Europe S.R.L., în Industrial Park Brașov, din Ghimbav și deține 5 autobuze. În acest moment, din cei aproximativ 15 operatori de transport în regim special, 9 firme au depus solicitări pentru avizarea traseelor si stațiilor, din care 5, cu cea de astăzi, au și primit acest aviz, iar celelalte 4 sunt în etapa de verificare a documentelor.

La acestea 9 se adaugă alți doi transportatori care au solicitat informații cu privire la procedura de avizare. Toți operatorii care au primit aviz asigură serviciul de transport cu mijloace de transport persoane minim Euro IV. Această reglementare, privind circulația autobuzelor cu motorizare minim Euro IV în 2020 și EURO VI începând cu 2021, a fost inclusă în regulament având în vedere Planul privind calitatea aerului, aprobat de Consiliul Local și avizat de Ministerul Mediului, plan care are o componentă importantă referitorare la reducerea poluării produsă de circulația autovehiculelor. Având în vedere strategia municipalității de a moderniza parcul auto al RAT BV, astfel încât în următorii ani mijloacele de transport în comun vor fi electrice sau Euro VI, pentru a reduce poluarea, este normal ca și mijloacele de transport în comun cu regim special să fie cu motorizare cat mai putin poluantă.

Traseul 1: RĂCĂDĂU – BARTOLOMEU Dus: B-dul Valea Cetății – B-dul Muncii – Str. Carpaților – Calea București – Str.Toamnei – Str. Hărmanului- B-dul Gării – Str. Aurel Vlaicu – B-dul Griviței – Str. 13 Decembrie – Str. Iuliu Maniu – Str.Nicolae Iorga – Str.Lungă – Str. De Mijloc – Str.Borzești – Str.Gheorghe Doja – Str.Dumitrie Anghel – Str.Plugarilor – Str.Albinelor – Str. Aeroportului – Sediul Harsha Engineers Europe SRL;  Întors: Sediul Harsha Engineers Europe SRL – Str. Aeroportului – Str. Albinelor – Str.Plugarilor – Str.Dimitrie Anghel – Str.Lungă – B-dul Eroilor – B-dul 15 Noiembrie – Str. Castanilor – Str. 13Decembrie – B-dul Griviței – Str. Aurel Vlaicu – B-dul Gării – Str. Hărmanului – Str. Mihail Kogălniceanu – B-dul 15 Noiembrie – Calea București –  Str. Carpaților- B-dul Muncii  – B-dul Valea CetățiiStaţii publice: Dus: Staţia Valea Cetăţii – Staţia Muncii – Staţia Piaţa Decebal – Staţia Toamnei – Staţia Sala Sporturilor – Staţia Iancu Jianu – Staţia Plevnei – Staţia Onix – Staţia Astra – Staţia Merilor Întors: Staţia Merilor – Staţia Astra – Staţia Onix – Staţia Plevnei – Staţia Iancu Jianu – Staţia Vlahuţă – Staţia CEC – Staţia Spitalul Judeţean – Staţia Piaţa Decebal – Staţia Muncii – Staţia Cap Linie Răcădău
Traseul 2: NOUA – TRIAJDus: Str.Lacurilor – Str.Prunului – Str.Poienelor – B-dul Saturn – Str.Zizinului – Str.Timisu Sec – Str.Timiş Triaj – Fdt.Hărmanului – Str.Hărmanului – B-dul Gării – Str.13Decembrie – Str.Independenţei – Str.Buzeşti – Str.Borzeşti – Str.Gheorghe Doja – Str.Lânii – Str.Albinelor – Str.Aeroportului – Sediul Harsha Engineers Europe SRLÎntors: Sediul Harsha Engineers Europe SRL – Str.Aeroportului – Str.Albinelor – Str. Lânii – Str.Gheorghe Doja – Str.Cosmești – Str.Buzeşti – Str.Independenţei – Str.13 Decembrie – B-dul Gării – Str.Hărmanului –  Fundătura Hărmanului – Str.Timiș Triaj – Str.Timisu Sec – Str.Zizinului – B-dul Saturn – Str.Poienelor-Str.Prunului – Str.LacurilorStaţii publice: Dus: Staţia Aurora – Staţia Poiana Dârste –  Staţia Prunului – Staţia Cometei – Staţia Complexul Mare – Staţia Gemenii – Staţia Romradiatoare – Staţia Cernatului – Staţia Fundătura Hărmanului – Staţia Triaj – Staţia Autogara 3 – Staţia Sala Sporturilor – Staţia Făget – Staţia Spitalul Tractorul – Staţia Piaţa Tractorul – Staţia 1 Decembrie 1918 – Staţia Ecaterina Teodoroiu – Staţia Zlatna – Staţia Poşta – Staţia Cămine IARÎntors: Staţia Cămine IAR – Staţia Poşta – Staţia Zlatna – Staţia Ec. Teodoroiu – Staţia 1 Decembrie 1918 – Staţia Piaţa Tractorul – Staţia Biserica Tractorul – Staţia Făget – Staţia Vlahuţă – – Staţia Autogara 3 – Staţia Triaj – Staţia Fundătura Hărmanului – Staţia Cernatului – Staţia Romradiatoare – Staţia Gemenii – Staţia Complexul Mare – Staţia Saturn – Staţia Prunului – Staţia Rozmarinului – Staţia Aurora

Traseul 3: NOUA – CORESIDus: Str.Lacurilor – Str.Prunului – Str.Poienelor – B-dul Saturn – Str.Zizinului – Str.Timisu Sec – Str.Timiş triaj – Fdt.Hărmanului – Str.Hărmanului – Str.Zaharia Stancu – Str.13 Decembrie – Str.Independenţei – Str.Buzeşti – Str.Borzeşti -Str.Gheorghe Doja – Str.Lânii – Str.Albinelor – Str.Aeroportului – Sediul Harsha Engineers Europe SRLÎntors: Sediul Harsha Engineers Europe SRL – Str.Aeroportului – Str.Albinelor – Str. Lânii – Str.Gheorghe Doja – Str.Cosmești – Str.Buzeşti – Str.Independenţei – Str.13 Decembrie – Str. Zaharia Stancu – Str.Hărmanului – Cap linie Triaj – Str. Hărmanului – Fundătura Hărmanului – Str.Timiș Triaj – Str.Timisu Sec – Str.Zizinului – B-dul Saturn – Str.Poienelor – Str.Prunului – Str.LacurilorStaţii publice: Dus: Staţia Aurora – Staţia Poiana Dârste –  Staţia Prunului – Staţia Cometei – Staţia Complexul Mare – Staţia Gemenii – Staţia Romradiatoare – Staţia Cernatului – Staţia Fundătura Hărmanului – Staţia Triaj – Staţia Coresi 2 – Staţia Spitalul Tractorul – Staţia Piaţa Tractorul – Staţia 1 Decembrie 1918 – Staţia Ecaterina Teodoroiu – Staţia Zlatna – Staţia Poşta – Staţia Cămine IARÎntors: Staţia Cămine IAR – Staţia Poşta – Staţia Zlatna – Staţia Ecaterina Teodoroiu – Staţia 1 Decembrie 1918 – Staţia Piaţa Tractorul – Staţia Tractorul – Staţia Coresi 2 – Staţia Triaj – Staţia Fundătura Hărmanului – Staţia Cernatului – Staţia Romradiatoare – Staţia Gemenii – Staţia Complexul Mare – Staţia Saturn – Staţia Prunului – Staţia Rozmarinului – Staţia Aurora
Traseul 4: NOUA – RĂCĂDĂUDus: Str.Prunului – Str.Lacurilor –Calea Bucureşti – B-dul Saturn – Str.Uranus – Str.Zorilor – Str.Carpaților – Str.V.Alecsandri – Str.Tâmpei – B-dul Muncii – Str.Carpaților – Calea București – Str.Toamnei – Str. Hărmanului – Str. Zaharia Stancu – Str. 13 Decembrie – Str. Independenței – Str. Buzești – Str. Borzești- Str.Gheorghe Doja – Str.Agricultorilor – Str. Molnar Janos  -Str.Spicului – Str.Fânarului – Str. Institutului – Str. Fundăturii –  Str. Aeroportului – Sediul Harsha Engineers Europe SRLÎntors: Sediul Harsha Engineers Europe SRL – Str. Aeroportului – Str. Fundăturii- Str. Institutului – Str. Egretei – Str. Spicului – Str. Lanurilor – Str. Agricultorilor – Str. Gheorghe Doja – Str. Cosmești – Str. Buzești – Str. Independenței –  Str. 13Decembrie – Str. Zaharia Stancu- Str.Hărmanului – Str. Mihail Kogălniceanu – B-dul 15 Noiembrie – Calea București –  Str. Carpaților- B-dul Muncii  – Str. Tâmpei – Str. V.Alecsandri – Str. Carpaților – Str. Zorilor -Str. Uranus – B-dul Saturn – Str. Poienelor – Str.Prunului.Staţii publice: Dus: Staţia Rozmarinului –  Staţia Cometei – Staţia Vulturului – Staţia Muncii – Staţia Toamnei – Staţia Vlahuţă – Staţia Autogara 3 – Staţia Coresi 2 – Staţia Spitalul Tractorul – Staţia 1 Decembrie 1918 – Staţia Zlatna – Staţia Lanurilor – Staţia Târg AutoÎntors: Staţia Târg Auto – Staţia Lanurilor – Staţia Zlatna – Staţia 1 Decembrie 1918 –Staţia Tractorul – Staţia Coresi 2– Staţia Autogara 3 – Staţia Vlahuţă  – Staţia CEC – Staţia Spitalul Judeţean – Staţia Muncii – Staţia Vulturului – Staţia  Saturn – Staţia Rozmarinului
BENEFICIAR: Harsha Engineers Europe S.R.L.  cu sediul în GhimbavSOLICITANT: CONTINENTAL FAST LINE S.R.L.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: