Acasă Turism Încă 22 de zimbri vor fi eliberați în Munții Făgăraș! Până în...

Încă 22 de zimbri vor fi eliberați în Munții Făgăraș! Până în 2024 vom avea 75 de exemplare

0

Fundația Conservation Carpathia lansează al treilea punct de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, la Dobroneagu, în apropierea comunei Nucșoara, jud. Argeș, de unde 12 zimbri vor fi eliberați, în această primăvară. Lansat în 2019, programul de repopulare a Munților Făgăraș cu zimbri, mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, și Lerești. Zonele de reintroducere și de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanță de localități, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiții optime de trai și de hrană.

Din 2019 până în prezent, prin programul de reintroducere a zimbrilor derulat de Fundația Conservation Carpathia au fost reintroduși 36 de zimbri, însă în această primăvară acestora li se vor adăuga încă 22 de exemplare. Aceștia se află în cele trei țarcuri de aclimatizare, după cum urmează: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești. Obiectivul final al proiectului este eliberarea a 75 de exemplare până la jumătatea anului 2024.

„Gradul de adaptare a zimbrilor eliberați până în prezent în Munții Făgăraș este unul bun, aceștia extinzându-și treptat arealul în zone cu habitate favorabile. Din această primăvară vom putea urmări zimbrii din noul punct de reintroducere de la Dobroneagu-Nucșoara, o zonă care oferă condiții la fel de bune pentru a susține o populație viabilă pentru specie. Prin implementarea acestui proiect, obiectivul Fundației Conservation Carpathia este de a forma o populație de zimbri care să fie independentă, cu o stare de sănătate corespunzătoare și care să fie eficientă ecologic. Pe termen lung, succesul poate fi exprimat în raport cu extinderea arealului și existența schimbului de indivizi pe cale naturală între populații învecinate de zimbri, aflați în libertate ” , explică Adrian Aldea – manager introducere specii în cadrul Fundației Conservation Carpathia.

Considerat drept cel mai mare mamifer de uscat din Europa, zimbrul (Bison bonasus) este un animal erbivor, cu dieta foarte variată, ocupându-și până la 80% din zi pentru a se hrăni. Astfel, zimbrii au un rol important în conservarea biodiversității, susținând un echilibru între ecosistemele forestiere și de pajiști, poienile şi pădurile fiind menţinute prin păşunatul acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.