În șase ani, la aeroportul Brașov s-au montat doar 3 stâlpi și s-au realizat câteva mici lucrări,dar s-au investit peste 250 de milioane de lei

Aeroportul Brașov pare a fi un fel de Triunghiul Bermudelor. Deși în urmă cu câteva zile, președintele Consiliului Județean Brașov a declarat că s-a realizat doar 30% din investiție și s-au cheltuit peste 250 de milioane de lei(în jur de 52 de milioane de euro), în realitate, pe teren nu se vede mai nimic decât 3 stâlpi, un gard ciuruit și, cam atât. Da, s-au mai derulat câteva lucrări, dar destul de mici având în vedere procentul realizat. Precizăm că în 2016, reprezentanții Consiliului Județean susțineau că lucrările la obiectiv erau realizate în proporție de 20-25%. Cu alte cuvinte, în 4 ani s-au organizat mai mult conferințe de presă pentru că pe teren s-au realizat doar 5-10 procente din investitie.

Dacă ne raportăm din punct de vedere valoric, ne raportăm undeva la 30%. Pentru ce am semnat, iluminatul la pista, canalizare, căile de rulare, undeva la 25 milioane lei, contractul cu Construcții Sibiu este undeva la 28 milioane lei, Contractul cu UTI este 128 de milioane , contractul cu balizajul este undeva la 70 și ceva de milioane lei”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Numai că, această gargară electorală s-ar putea să-l coste mult pe președintele Consiliului Județean Brașov. Oamenilor li s-a promis că în 2020 vor zbura de pe aeroportul Brașov, dar liberalul Adrian Veștea a declarat că abia s-a construit 30% din obiectiv…

Cu siguranță că brașovenii nu vor mai înghiți această gogoașă electorală pentru că s-au săturat de multe conferințe de presă și puține realizări în teren.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: