În România au fost înregistrate 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta

În România, au fost confirmate, până la acest moment, 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București.

Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din municipiul Pitești, nevaccinată, ulterior fiind înregistrate alte două decese, la persoane cu vârste de 62, respectiv 35 de ani,  din județul Bacău, tot nevaccinate, dar care aveau condiții medicale preexistente.

La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare

Potrivit CNCAV, varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanșeze noi valuri de infecție în țări și regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluției din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populația care a trecut anterior prin boală.

Caracteristicile tulpinii Delta 

  • Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
  • Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate.
  • Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%.

Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: