În luna septembrie, la Brașov au fost depuse peste 2.500 cereri de eliberare a paşapoartelor

În perioada 01-30 septembrie 2021, la ghișeul de primiri cereri al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte (S.P.C.P.) Braşov au fost depuse 2.694 cereri de eliberare a paşapoartelor (cu 2.981 mai puține decât în luna precedentă), din care:
– 2.528 solicitări pentru paşapoarte simple electronice;
– 166 solicitări pentru paşapoarte simple temporare.

De asemenea, au fost preluate, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, 525 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice (cu 1.031 mai puține decât în luna august a.c.).

În total, în luna septembrie 2021, au fost analizate şi soluţionate 3.219 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi simple temporare (cu 4.012 mai puține decât în luna precedentă).

În perioada menționată, au fost eliberate, prin intermediul ghișeului de eliberări de la sediul S.P.C.P. Brașov, 3.384 paşapoarte, cu 3.292 mai puține decât în luna august a.c.

În luna septembrie 2021 s-au înregistrat şi soluţionat 444 cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul în străinătate (-17 față de luna precedentă), din care:
– 130 cereri primite la ghişeu;
– 314 cereri primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

În perioada 01-30.09.2021 au fost primite de la instanţele de judecată 64 de comunicări (-31 față de luna august), pentru care au fost implementate în evidenţe – conform prevederilor Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi a procedurilor în vigoare – un număr de 41 de restricţii de tip „I – Activ”, pentru cetăţenii români împotriva cărora autorităţile competente au dispus suspendarea dreptului la libera circulaţie în străinătate (-21 față de luna august).
De asemenea, au fost eliberate 13 de adeverinţe pentru cetăţenii români care doresc să desfăşoare în mod legal activităţi lucrative în străinătate şi nu au suspendat dreptul la libera circulaţie în străinătate (-7 față de luna precedentă).

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: