În loc să îi dea afară și să organizeze concurs pentru posturi, primarul îi mută pe administratori de la o piață la alta

Samsarii pot sta liniștiți prin piețele din Brașov, primarul doar îi mută pe administratori dintr-o piață în alta…

La începutul lunii septembrie, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni atât în ceea ce privește activitatea comercianților, cât și cea a angajaților din Serviciul Administrare Piețe, primarul Allen Coliban a dispus efectuarea mai multor controale în piețele agroalimentare pentru a identifica deficiențele în relația dintre producători sau comercianți și clienți, dar și între cei care vând în piețe și administrația piețelor.

În urma acestor verificări au fost constatate 58 de contravenții, dintre care 5 au fost săvârșite de către angajații serviciului de administrare piețe.

Cele mai multe nereguli constatate au vizat: prezența în piață a unor comercianți care nu au achitat taxa de închiriere a tarabei; lipsa corespondenței între produsele autorizate pentru vânzare și marfa expusă pe tarabă; lipsa afișării prețurilor la anumite produse; prezența în piețe a unor persoane care oferă spre vânzare diferite produse (legume, fructe de pădure, flori etc) în locuri neamenajate, fără a deține autorizație în acest sens; existența unor sume de bani încasate de administrația piețelor de la comercianți, pentru care nu a fost emisă chitanță; înregistrări duble ale evidențelor încasărilor; comercianți care foloseau documente false care atestă calitatea de producător agricol.

Pentru a combate aceste fenomene, municipalitatea a dispus o serie de măsuri, unele cu aplicabilitate imediată, altele care vor putea fi implementate după modificarea Regulamentului de administrare piețe și după modernizarea acestor piețe.

Una dintre primele măsuri dispuse a fost ca, până la analizarea activității fiecărui angajat, să existe o rotație periodică a șefilor de piețe, pentru pentru a evita stabilirea unor relații cu comercianții, care exced cadrului profesional. De parcă angajații nu se cunosc între ei sau nu știu piețele din oraș.

Poliția locală a inclus în planul săptămânal de control verificări inopinate în toate piețele din Brașov.

Toți agenții economici din piețe vor fi monitorizați, atât de administrația piețelor, cât și de poliția locală, pentru a respecta prevederile legale privind utilizarea casei de marcat.

Totodată, se încearcă facilitarea accesului în piețe a producătorilor autentici și autohtoni, prin monitorizarea modului de atribuire a locurilor de desfacere a produselor și limitarea spațiilor (tarabelor) în care se comercializează produse nealimentare sau produse alimentare de import (ex. portocale, banane etc).

În perioada următoare, Serviciul de Administrare Piețe va trebui să prezinte un proiect de modificare a regulamentului de organizare și funcționare a piețelor agroalimentare, care să includă prevederile necesare pentru ca producătorii să aibă un acces facil în piețe, iar angajații serviciului să nu aibă posibilitatea favorizării anumitor comercianți, atât la alocarea tarabelor, cât și la plata taxei pentru ocuparea acestora.

În paralel, serviciul de specialitate va trebui să întocmească un plan de modernizare, pe următorii ani, a tuturor piețelor, astfel încât acestea să permită desfășurarea unui comerț în cele mai bune condiții, atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.

În timp ce Primăria Brașov vrea rotația administratorilor prin piețe, samsarii își vând liniștiți marfa, fără ca vineva să-i deranjeze.

Cu alte cuvinte, frecție la picior de lemn…

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: