În Drăguș un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice și-a agresat soția

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați la data de 30.01.2021 , în jurul orei 23:20 , de către o femeie din localitatea Drăguș, județul Brașov. Femeia susține că, soțul său ar fi agresat-o verbal și fizic.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că,  bărbatul în vârstă de 35 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi agresat-o verbal și fizic pe soția sa, provocându-i acesteia o stare de temere.

În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constat că există pericol iminent, din acest motiv polițiștii au decis emiterea unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Potrivit I.P.J Brașov cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: