IMM-urile din Regiunea Centru pot depune cereri de finanțare pentru dezvoltare prin Programul REGIO

Incepand cu 30 octombrie 2020, se pot depune cereri de finantare pe Prioritatea de Investitii 2.2 a Programului Operational Regional 2014-2020 – pentru sprijinirea crearii si extinderea capacitatii avansate de productie si dezvoltarea serviciilor. IMM-urile ce desfasoara o activitate economica in judetele regiunii, respectiv Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, pot solicita finantare nerambursabila de minim 1,6 milioane euro – maxim 6 milioane euro, prin programul gestionat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru la nivel regional. Orice societate comerciala sau cooperativa care se incadreaza in categoria intreprinderilor mici sau mijlocii din mediul urban sau a intreprinderilor mijlocii din mediul rural poate solicita fonduri nerambursabile in cadrul acestui apel, daca indeplineste criteriile de eligibilitate precizate in Ghidul de finantare.

 

Finantarea vizeaza IMM-urile interesate de gasirea unui model optim de crestere, atat in sensul trecerii in alta categorie de dimensiune, cat si in sensul dezvoltarii activitatii desfasurate, in scopul cresterii dimensiunii pietei adresate si a cresterii competitivitatii economiilor regionale si nationale. Perioada de depunere a proiectelor este deschisa incepand cu 30.10.2020, ora 12:00, pana in 30.11.2020, ora 12:00.

 

  ”Suntem siguri ca bugetul pe care-l avem la nivel de regiune, este insuficient fata de numarul si de valoarea cererilor care au nevoie de finantare, fiind multe IMM-uri care  vor depune cereri. In acelasi timp, trebuie sa precizez ca nu e un apel destinat firmelor mici si micro, pentru care ar fi fost greu de sustinut o contributie financiara de circa 800.000 euro. Insa, prin ADR Centru vom derula in viitorul apropiat si alte programe, prin care vom finanta din nou mediul privat, cum este programul de digitalizare. Pentru perioada 2021-2027, de asemenea, ADR Centru, in calitate de Autoritate de Management, propune pentru domeniul de dezvoltare al mediului privat, unul dintre cele mai mari bugete, respectiv peste 230 milioane euro, din fondurile solicitate de la Comisia Europeana. Speram insa, ca toate firmele care sunt acum pe piata economica din regiune sa reziste acestor vremuri dure si provocarilor economice ale momentului” a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

 

Acest al doilea apel de proiecte pe Prioritatea 2.2 este competitiv, fiind selectate, pentru etapa precontractuala, cererile de finantare care obtin cele mai mari punctaje, in functie de bugetul disponibil. Proiectele care obtin mai putin de 50 de puncte sunt respinse. Bugetul disponibil pentru finantare, la nivelul Regiunii Centru este de 20.73 milioane euro, proiectele depunandu-se prin aplicatia electronica MySMIS, disponibila la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. Cursul la care se va calcula bugetul in lei este 1 euro = 4,8318 lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: