Iar miroase urât în unele cartiere din Brașov. Unde sunt useriștii care protestau în fața primăriei? Ah, în Consiliul Local, Parlament și Consiliul Județean…

A plecat George Scripcaru, a venit Allen Coliban, dar mirosul înțepător a rămas la Brașov. O parte din locuitorii orașului s-au plâns și azi de mirosul urât care persistă în unele cartiere din Brașov. Deși a fost considerată o prioritate pentru actualul primar să identifice poluatorii, în primele săptămâni, Allen Coliban s-a arătat mai preocupat de a vizita șantierele începute de fostul primar Scripcaru sau de a face poze cu hărți și dosare.

”Dimineață, pe la 10, mirosea in Craiter, iar, foarte urat…. Chiar mă gândeam unde o fi dl primar, oare simte ceva? Îl mai preocupa problema sau au apărut alte urgențe?”, a scris un brașovean pe grupul ”Stop poluării în Brașov! Vrem aer curat!”.

”Grivitei…zona Dedeman spre Tractorulsi langa paradisul acvatic…”, a scris un alt internaut. Un brașovean îi cere primarului să identifice sursa mirosului. ”Mai bine să găsească sursa poluării, verdeață aveam destulă slavă Domnului”.

Nu ar fi rău ca brașovenii nemulțumiți de mirosul urât din Brașov să se adune în fața Primăriei Brașov și să solicite explicații, așa cum procedau și useriștii în trecut. De altfel, mulți dintre aleșii locali, județeni dar și parlamentari, au ajuns pe funcții în urma unor proteste prin fața Primăriei și a Prefecturii. Era săptămâna și protestul. Cum au obținut ce au vrut, niciun userist nu mai iese în stradă. Acum este omul lor la Primăria Brașov, și-au atins scopul, nu mai contează că mirosul persistă în continuare în oraș. În concluzie, politicienii sunt toți la fel. Când se văd la putere, uită de probleme reale cu care se confruntă comunitatea.

Domnilor de la USR, miroase urât în oraș, nu credeți că este timpul să ieșiți din nou în fața Primăriei Brașov să protestați?

 

Editorial scris de

Cristi FLOREA

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: