Hristos mai învie o dată, în această noapte…la Constanța

În această noapte, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia din nou slujba de Înviere, de data aceasta, cu public.  Reprezentanții BOR susțin că ”decizia arhiepiscopului Tomisului este ”asumată integral” de acesta, în virtutea principiului autonomiei ierarhului.”

”Program Odovania Învierii.

Mâine seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:

-ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;
– ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;
– După Utrenia Învierii ( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit.
– Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică.

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Veniți de primiți Lumină!” este mesajul postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Citiți

Sfidător! Arhiepiscopul Teodosie reface slujba de Paște și cheamă credincioșii să ia lumină

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: