Guvernul PNL se plânge de lipsa banilor, dar a dat presei de pomană 40 de milioane de euro

Deși România are probleme mari financiare cauzate de pandemia de COVID-19, Guvernul PNL a considerat că este bine să ofere 40 de milioane de euro presei din România, bani care au ajuns în special la televiziuni, pentru ca românii să fie informați cum să se spele pe mâini și cât de importantă este purtarea măștii. Nu a fost licitație, nu s-a luat în calcul dacă firmele respective au fost sau nu afectate de criza provocată de coronavirus, doar s-au dat milioane de euro cu nemiluita pe ochi frumoși. În schimb, firmele care au avut probleme serioase, au fost lăsate de izbeliște. Acum, pe la televiziuni apar membrii cabinetului Orban și se plâng de faptul că nu sunt bani, că România are probleme. Atunci de ce ați alocat bani aiurea ziarelor și televiziunilor? Oricum mesajele cu spălatul pe mâini și purtarea măștii se transmiteau și înainte prin mijloacele mass-media, fără ca acestea să fie ”mituite” cu bani de către guvern. Întrebarea este unde sunt acum marii jurnaliștii moraliști care săreau de fiecare dată ca arși când se cheltuiau aiurea banii publici? Acum tac toți, fiind părtași la această ”mită” națională pentru presă. Unde sunt Tudor Popescu, Claudiu Pândaru și mulți alții? Sau dacă televiziunile unde își fac ei veacul se numără printre norocoșii care au luat bani, nu mai este o problemă…

Cristi FLOREA

2 comentarii la „Guvernul PNL se plânge de lipsa banilor, dar a dat presei de pomană 40 de milioane de euro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: