Guvernanții vorbesc de solidaritate, dar nu se ating de sumele URIAȘE încasate de ”SPECIALI” sau de indemnizațiile din CA-urile instituțiilor de stat

De câteva săptămâni, guvernanții din România tot vorbesc de solidaritate. Numai că, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură concretă pentru ca toți cetățenii din țară să suporte consecințele acestei crize provocate de pandemia COVID-19. Deși s-ar putea da o ordonanță de urgență pentru ca membrii din Consiliile de Administrație ale instituțiilor statului să nu mai primească sume imense de bani, guvernanții nu par să aibă ochi pentru aceste ”căpușe” care încasează degeaba banii statului.

Nici de categoriile de pensionari ”SPECIALI” nu s-au atins deloc. Culmea este că sunt categorii de români care primesc sume imense de la stat pentru chirii, transport sau simple diurne, deși încasează salarii foarte mari pentru România. Bineînțeles, nici în această direcție Guvernul nu și-a îndreptat atenția. Astfel, singurii care plătesc cu vârf și îndesat în această criză sunt angajații și angajatorii din mediul privat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: