Granturile pentru IMM-uri finanțate din bani europeni

Ministerul Fondurilor Europene, finanțează din fondurile  alocate pentru Programul Operațional Competitivitate, granturile în valoare de un miliard euro pentru IMM-uri. Acestea vor fi acordate însă IMM-urilor de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), instituția cu rol de administrator al schemei de finanțare în relația cu IMM-urile, conform prevederilor OUG nr. 130/2020.

Vineri, a fost deschis apelul de proiecte POC în cadrul căruia singurul aplicant eligibil este MEEMA. După semnarea contractului de finanțare cu MFE, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va lansa împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale platforma în care IMM-urile se vor înscrie în vederea depunerii proiectelor. Modul în care antreprenorii români vor avea acces la finanțarea europeană va fi comunicat în următorul interval de timp tot de către MEEMA.

 

OUG nr. 130/2020 privind privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, practic cadrul legal prin care Guvernul României reglementează funcționarea schemei de relansare economică, se găsește la adresa http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/228699.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: