Gabriel Andronache: Marcarea și evocarea revoltei brașovenilor din 1987 în plenul Camerei Deputaților

Parlamentarii au comemorat în plen ziua de 15 noiembrie, declarată ca fiind Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.

Deputatul Gabriel Andronache a amintit că, prin efectul Legii 215/2021 evocarea revoltei brașovene din 15 Noiembrie 1987 a devenit obligatorie la nivelul autorităților publice fundamentale pentru statul român, în fiecare an.

 

În calitate de lider de grup am solicitat în numele colegilor deputați liberali marcarea și evocarea revoltei brașovenilor din 1987 în plenul Camerei Deputaților.

În acest an ne limităm la un moment de evocare (din cauza pandemiei).

Anul viitor avem speranța că Parlamentul va organiza o ședință specială dedicată evocării revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 Noiembrie, după ce vom fi lăsat pandemia în urmă!

 

„Dragi colegi,

Este 15 Noiembrie, iar acum 34 de ani liniştea Braşovului era tulburată de un eveniment inimaginabil într-o Românie comunistă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi traiul cotidian decent, erau ca şi inexistente. Factorul declanșator al acestei revolte a fost în seara de 15 Noiembrie 1987, când strungarii din secția 4040 de la fabrica de Autocamioane Steagul Roșu Brașov au constatat că salariile le fusese dramatic scăzute la jumătate, deși șefii lor au primit prime chiar cu câteva zile înainte. Muncitorii din schimbul de noapte nu au mai tolerat minciunile regimului comunist și s-au revoltat. Reacția conducerii întreprinderii a fost aceea de a suda porțile secțiilor pentru a nu se propaga valul de revoltă. Aceasta a declanșat o împotrivire mai mare, muncitorii veniți în schimbul de dimineață văzând cele întâmplate s-au alăturat protestului spontan. Astfel, în jur de 300 de muncitori, în dimineața de duminică 15 Noiembrie 1987 au ieșit pe poarta fabricii și s-au îndreptat în marș către centrul orașului, mai exact către sediul Consiliului Județean al Partidului Comunist Român. Pe parcursul marșului manifestanților li s-au alăturat și muncitorii de la uzinele Tractorul, Hidromecanica precum și mii de cetățeni bătrâni, elevi și studenți. Grupul de manifestanți a ocupat prin forță clădirea Consiliului Județean al Partidului Comunist Român. Șocul a fost imens, când în contradicție cu privațiunile alimentare pe care le cunoșteau cetățenii de rând, în biroul  județenei de partid  au fost găsite alimente la care muncitorii abia visau : banane, cașcaval, pâine de bună calitate, salam și băuturi răcoritoare.(…)Putem spune că atunci Braşovul a cunoscut una dintre faţetele negre ale regimului comunist, un preambul al evenimentelor din decembrie 1989″, a declarat Gabriel Andronache

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: