Furnizarea apei calde a fost oprită în mai multe zone din Braşov

În aceasta perioadă, Serviciul Public Local de Termoficare execută lucrări de revizii şi reparaţii în centralele termice și pe rețelele sistemului centralizat de termoficare în vederea pregătirii pentru sezonul rece. Acestea necesită oprirea furnizării de apă caldă pe mai multe zone din Municipiu. Angajații S.P.L.T. Brașov au fost mobilizaţi în această perioadă pentru a asigura eficienţa intervenţiilor. Reparaţiile sunt vitale pentru funcţionarea sistemului centralizat de termoficare, având în vedere vechimea acestuia şi sunt de importanţă maximă pentru viitorul sezon de furnizare a căldurii, respectiv 2017 – 2018.  Urmărim ca până la sfârşitul perioadei de revizii şi reparaţii, în jur de 15 septembrie,  pierderile pe rețeaua de distribuție să fie reduse cu 50 de procente. În perioada 15 septembrie – 1 octombrie va începe încărcarea instalațiilor prin probele”la rece”.
“Ne cerem scuze brașovenilor pentru neplăcerile cauzate de aceste lucrări, dar vreau să-i asigur că ele sunt absolut necesare Municipuilui nostru. Încercăm să terminăm aceste lucrări cât mai repede posibil, pentru ca la începutul sezonului rece toate rețelele să fie puse sub presiune și să funcționeze în parametri normali”, a declarat Mircea Marin, directorul S.P.L.T. Brașov.
Vă asigurăm că Schimbăm Pentru Locuitori Termoficarea!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: