Fotbaliștii de la ACS Kids Tâmpa se întorc pe teren

Fotbaliștii de la ACS Kids Tâmpa se întorc pe teren

ACS Kids Tâmpa Brașov se va reuni sâmbătă, 15 ianuarie, la stadionul ICIM, pentru a relua pregătirile în vederea ultimei părți a sezonului 2021/2022 a Ligii a 3-a seria C5. „Urșii” au programate pentru prima zi teste fizice, după care, de luni, 17 ianuarie, vor începe pregătirea propriu-zisă pentru sezonul de primăvară.

Staff-ul tehnic a stabilit ședințe de antrenament cu accent și pe factorul fizic, dar și pe elementul tehnico-tactic.

„Abia aștept să ne revedem cu băieții și să facem primul pas spre obiectivul nostru, salvarea de la retrogradare. Sunt convins că, cu o pregătire foarte bună în această iarnă, vom avea șanse mari de a ne menține în Liga a 3-a. Ne propunem să luăm plusurile din toamnă și să creștem de acolo. În ultimele 6-7 meciuri de anul trecut am arătat un joc solid, cu un ritm care a crescut de la joc la joc și asta ne de speranță că avem o bază solidă pe care putem să construim și să ne depășim adversarele în lupta pentru obiectiv”, a declarat unul dintre antrenorii Kids Tâmpa Brașov, Ciprian Anghel.

În perioada de pregătire, „urșii” și-a propus să aibă câte un meci amical în fiecare weekend. Deja trei sunt parafate, cu CS Vulcan și Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2 (două partide).
Kids Tâmpa Brașov mai are trei meciuri de disputat din sezonul regulat, cu Olimpic Cetate Râșnov și FC Pucioasa în deplasare și acasă cu AFC Odorheiu Secuiesc.

 

 

 

SURSA: ACS Kids Tâmpa Brașov

Related post

Elevii brașoveni au protestat în fața Prefecturii: ”Vrem burse școlare, nu pensii speciale” (FOTO)

Elevii brașoveni au protestat în fața Prefecturii: ”Vrem burse…

Zeci de elevi au protestat luni în fața Prefecturii Brașov. ”Vrem burse școlare, nu pensii speciale”, ”Jos cu ignoranța, unde e…
USR confundă din nou Primăria Brașov cu sediul de partid (FOTO)

USR confundă din nou Primăria Brașov cu sediul de…

Deși USR Brașov nu are niciun merit legat de ce se întâmplă cu banii publici din administrația locală, partidul care promovează…
Unii consilierii județeni de la USR nu au aflat nici acum că au vicepreședinte și majoritate cu PNL

Unii consilierii județeni de la USR nu au aflat…

Sunt consilieri județeni USR care încă nu au aflat că au vicepreședinte și formează o majoritate cu PNL la Consiliul Județean.…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *