Fosta administrație organiza ședințe solemne dedicate luptătorilor anticomuniști. Actuala conducere este prea ocupată

În anii trecuți, reprezentanții Consiliului Local din Brașov se întâlneau într-o ședință solemnă dedicată revoltei muncitorilor de la Uzina de Autocamioane “Steagu Roșu”, care, în 15 Noiembrie 1987, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva comunismului. Invitați speciali erau de fiecare dată membrii Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov. Anul acesta, actualul primar a preferat să posteze pe facebook câteva poze cu peisaje din Brașov. Până și în Parlamentul României s-a discutat despre această zi importantă pentru brașoveni, doar la Brașov reprezentanții Primăriei au fost prea ocupați.

Ce spunea fostul primar George Scripcaru la una din ședințele solemne?

Am convocat această ședință tocmai pentru a marca acest moment important pentru Brașov și pentru România în mod oficial. Dincolo de mulțumirile noastre pentru toți acești oameni și familiile lor.Suntem alături de Asociația 15 Noiembrie 1987 atât noi, primăria, căt și consiliul local, toată comunitatea brașoveană, și acești oameni merită toată cinstea și tot respectul nostru“, a spus fostul  primar George Scripcaru.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: