Florin Orțan, senator PSD: Condamn lipsa de decizie și de preocupare a Guvernului în privința pacienților cronici. Decontarea testării în ambulatoriu este esențială

Senatorul social-democrat, medicul Florin Orțan, reacționează ca urmare a intenției autorităților de a prelungi starea de alertă. Acesta afirmă că prioritatea zero trebuie să fie redeschiderea spitalelor pentru bolnavii cronici, de la 15 iunie, mai ales că mulți dintre aceștia au amânat tratamentul și eventuale internări din cauza temerilor de infectare cu noul Coronavirus.

Florin Orțan critică și lipsa de acțiune a autorităților centrale, care au instituit restricții pentru tratarea bolnavilor cronici pe perioada de maximă intensitate a pandemiei, însă nu au luat și măsuri de ridicare a acestor restricții, lăsând toată răspunderea pe umerii medicilor din spitale.

Încă de la începutul lunii aprilie am făcut apel la toți pacienții cronici să nu amâne vizita în spital, dacă situația sănătății lor se înrăutățește. Chiar și în condițiile restricțiilor impuse din cauza riscului de infectare cu COVID-19, am reușit să oferim tratamente adecvate bolnavilor cronici, unii dintre ei ajungând în spital, în stare gravă, după ce au amânat tratamentul din cauza fricii de infectare. Împreună cu colegii mei am reușit să tratăm pacienții, însă cu dificultăți, de multe ori folosind metode de diagnosticare la distanță, prin telefon sau video-conferințe. Din păcate, Guvernul PNL a impus, prin ordin, restricții în internarea și tratamentul bolnavilor cronici, însă după încheierea stării de urgență nu a luat și măsuri inverse, de ridicare a acestor restricții. Până astăzi, decizia de internare a unui bolnav cronic a apăsat exclusiv pe umerii medicilor, pentru că Guvernul PNL este mai preocupat de numirile pilelor politice în funcții publice, decât de sănătatea bolnavilor cronici, susținte Florin Orțan.

În același context, senatorul social-democrat, critică decizia decidenților guvernamentali de a nu deconta testarea COVID-19 în ambulatoriu, ceea ce influențează în sens negativ decizia persoanelor cu afecțiuni de a se prezenta în spital pentru internare, prelungindu-se astfel perioada pe care acestea o petrec în spital.

“Guvernul nu decontează testele efectuate în ambulatoriu, ceea ce îngreunează procesul pe care o persoană cu afecțiuni trebuie să îl parcurgă. Asta înseamnă izolarea pacientului pentru mai multe zile, înainte de a fi supus actului medical, situație care descurajează pacienții în a se prezenta la spital pentru a primi tratamente adecvate, mai spune Florin Orțan.

Biroul de presă PSD Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: