Floretista Coronei, Enya Male, s-a remarcat la Campionatul Național de Cadeți

Vești bune pentru scrima de la Corona Brasov. La doar 14 ani, floretista Enya Male s-a clasat pe locul 7 la Campionatul Național de Cadeți (U17), care a avut loc la București, ea concurând cu sportive cu doi ani mai mari decât vârsta ei.

Sportiva Coronei este pregătită la Corona de Matei Piukovici și Dorin Moraru, și este una dintre sportivele de perspectivă ale floretei din Brașov și din țară. „Pentru Enya și pentru club, acest loc șapte la un Campionat Național, este unul foarte bun având în vedere că ea abia a împlinit 14 ani, iar fetele cu care ea s-a întrecut aveau majoritatea 16 ani. Se vede un progres clar la ea și avem încredere că în luna mai, atunci când va concura la Naționale la categoria ei de vârstă, va lua medalie. Avem fete bune la floretă, care se află în progres și care se pregătesc foarte bine, astfel că suntem optimiști ca în luna mai ne putem întoarce cu rezultate bune atât pe echipe cât și la individual”, a spus Matei Piukovici.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: