Firma P&P a declanșat atacul! A deschis acțiune în instanță împotriva primarului și a Consiliului Local

În data de 10-05-2021, firma P&P SRL a înregistrat o acțiune în instanță în contencios administrativ și fiscal împotriva Municipiului Brașov prin primar. Totul pentru a fi anulat actul administrativ, dar și declaraţia de reziliere a contractului nr. 279/87517/04.09.2020, materializata prin adresa 48473/07.05.2021.

Tot P&P a mai deschis un proces împotriva Consiliului Local al Municipiului Brașov, în data de 10-05-2021, tot în contencios administrativ și fiscal pentru ”suspendare executare act administrativ”. Primul termen va fi pe 6 iunie 2021, potrivit portalului instanței.

Cu alte cuvinte, meciul dintre primar, consilieri locali și firma P&P va fi de durată. Rămâne de văzut cine va câștiga, firma sau Consiliul Local și Primăria. Întrebarea este, cine va suporta consecințele dacă firma P&P va câștiga în instanță? Vor plăti consilierii și primarul din buzunarul lor și nu al brașovenilor, pentru că decizia le-a aparținut în totalitate, nu pot da vina în acest caz pe altcineva…

Cert este faptul că acest contract a fost de la început o ”jecmăneală” la adresa brașovenilor și turiștilor cu girul consilierilor locali PNL și PSD din mandatul trecut care au votat în favoarea aprobării actului. Acum au dat-o la întors, dar atunci au votat cu 2 mâini aproape toți consilierii.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: