Finanțare europeană pentru autostrada Sibiu-Pitești

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a aprobat o investiţie de 875,5 milioane de euro, de la Fondul de Coeziune, pentru construirea primei faze a autostrăzii Sibiu-Piteşti.

“Acest proiect va rezolva un mare blocaj de trafic din reţeaua românească de transport. Va creşte siguranţa rutieră, va scurta durata călătoriilor şi va reduce costul pentru pasageri şi marfă. Va avea un efect foarte pozitiv asupra economiei şi calităţii vieţii oamenilor din zonă”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi: Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeș-Pitești.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: