FIN-ECO a marcat ”Ziua Copilului” printr-o acțiune de conștientizare și educare a celor mici, pe teme privind gestiunea deșeurilor

Operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov, FIN-ECO S.A., a marcat „Ziua Copilului”, sărbătorită anual pe 1 iunie, printr-o acțiune de conștientizare și educare dedicată celor mici, în parteneriat cu Palatul Copiilor Brașov și Organizația Națională „Cercetașii României” – Centrul Local Orizont Brașov. Organizatorii au explicat copiilor, prin jocuri, activități educative, prezentări și teatru, importanța colectării selective și a reducerii cantităților de deșeuri pe care le generăm.

 

„Copiii sunt nucleul schimbărilor bune. Avem încrederea că, odată schimbată percepția celor mici, comunitățile din care ei fac parte își vor însuși comportamente bune în ceea ce privește gestiunea deșeurilor. Ca operator din domeniu, credem că este de datoria noastră să dăm mai departe din cunoașterea și înțelegerea dobândite în ani de experiență și să încercăm să încurajăm brașovenii, mici și mari, la mai multă responsabilitate față de mediu și față de viitor”, a declarat Marcela Predescu, administratorul FIN-ECO S.A..

 

Evenimentul a fost posibil prin sprijinul și implicarea Palatului Copiilor Brașov, care a mobilizat câteva grupe de copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani.

 

„Cei mici trebuie să știe cum pot să contribuie și să lupte pentru un mediu înconjurător curat și sănătos. De aceea, ne-am bucurat să marcăm, împreună cu partenerii noștri, atât Ziua Copilului, cât și Ziua Mediului, sărbătorită la nivel mondial pe 5 iunie, într-un efort colectiv de învățare, prin joacă, a unor deprinderi pentru o viață întreagă”, a declarat Lăutar Mihaela Cristina, Președintele Palatului Copiilor Brașov.

 

Activitățile educative și jocurile au fost organizate de Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Orizont Brașov.

 

„Ne bucurăm de fiecare inițiativă care vizează educarea pe teme de mediu. Avem un pachet de activități gândite special pe acest domeniu și credem că învățarea timpurie este cea care formează comportamente pe termen lung, ducând la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește protecția mediului”, a declarat Ionel Giurcă Stasisin, reprezentantul filialei locale a organizației „Cercetașii României”.

 

Celor trei organizații li s-au alăturat companiile RS ACTIV, firmă specializată în construcții de drumuri, și ONCOCARD – Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic, reprezentanții acestora participând activ la susținerea și desfășurarea evenimentului.

 

 

 

 

FIN-ECO S.A. este operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov și își desfășoară activitatea în conformitate cu toate prevederile legale în domeniu, folosind bune practici de gestionare a deșeurilor, având ca obiectiv minimizarea emisiilor de mirosuri și a tuturor emisiilor ce ar putea afecta mediul și ar putea produce disconfort pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: