Festivalul național AntareSFest se desfășoară în perioada 1-3 octombrie, la Brașov

Antares Science-Fiction & Fantasy Club Braşov organizează a V-a ediţie a Festivalului național AntareSFest, în perioada 1-3 octombrie 2021, la Brașov.

Evenimentul, dedicat literaturii și artei science-fiction & fantasy românești, se va desfășura la Centrul de Excelență a Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov – Secția pentru Copii și Tineret, partener oficial, cu sprijinul Consiliul Județean Brașov.

„Departe de a fi un eveniment exclusivist, dedicat celor care citesc literatură SF, AntareSFest îşi propune – prin manifestările cuprinse în program – să contribuie la popularizarea ştiinţei, la cunoaşterea noilor tehnologii, care ne fac viaţa mai uşoară, la urmărirea progresului în domeniul cuceririi spaţiului cosmic. Dorim să-i atragem pe tineri, să îi determinăm să îşi păstreze nealterate creativitatea şi setea de cunoaştere, dar în acelaşi timp am fi încântaţi să îi ajutăm pe cei din generațiile mature să-și redescopere pofta de a-l citi pe Asimov sau, de ce nu, să citească scrierile autorilor români contemporani. Pe de altă parte, în luna octombrie se împlinesc 40 de ani de la prima întâlnire organizată de membrii Clubului Antares. Ne amintim cu mare plăcere de faptul că primul invitat a fost atunci singurul cosmonaut român, brașoveanul Dumitru Prunariu, în acea vreme recent reîntors din spaţiul cosmic. A fost o onoare să-l avem alături, dar şi o mărturie clară că atunci când îţi propui să faci un lucru în care crezi cu adevărat, cerul este limita. Sau, în cazul domniei sale, nici măcar cerul nu a reprezentat o limită”, a declarat președintele Clubului Antares, Nic Dobre.

După 4 decenii de la prima participare la evenimentele Clubului Antares, Dumitru Prunariu are la rândul său o urare pentru sărbătoriți: Coincidență, acum 40 de ani am zburat eu în Cosmos și tot de 40 de ani există la Brașov Clubul de science-fiction și fantasy Antares. Am citit și eu literatură SF când eram copil. De multe ori, când părinții mă trimiteau la culcare, îmi luam o lanternă și, sub plapumă, continuam câte o poveste interesantă din acest domeniu fascinant, care te transpune în alte perioade de timp, în altă galaxie, în alte lumi, și-ți dezvoltă foarte mult imaginația. Mă bucur mult că există acest club la Brașov. Le urez membrilor Antares «La mulți ani!» și le doresc să atragă în continuare mulți tineri, să le stimuleze imaginația și interesul, inclusiv pentru a scrie literatură SF”.

La AntareSFest, ediția a V-a, participă scriitori, editori, redactori, publiciști, oameni de cultură, artiști plastici și oameni de știință din țară.

Printre invitații acestei ediții aniversare se numără Dănuț Ungureanu – membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, regizorul Bogdan Mihăilescu, cu a sa Cineanimație SF, și scriitorul Alexandru Mironov.

Astfel, începând de vineri, 1 octombrie, ora 17.00 până duminică, 3 octombrie, ora 13.00, vor avea loc numeroase activități interesante și atractive, pentru toate vârstele și preferințele, printre care: prezentări de lucrări tematice, precum medicina viitorului, lansări de carte, inclusiv a Colecției de povestiri SF pentru Nevăzători, călătorii în timp și spațiu prin intermediul documentarelor și expoziții.

Participanții la AntareSFest 2021 vor respecta măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 și vor prezenta Certificatul Verde Electronic Covid sau rezultatul unui test RT-PCR negativ, realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului.

Vă așteptăm alături de noi să sărbătorim împreună 40 de ani de Antares!

 

Programul evenimentelor:

Vineri, 1 octombrie 2021: (17.00 – 20.00)

17.00 – 17.30: Deschiderea oficială – Nic Dobre, Gheorghe Tănase, Anamaria Borlan

17.30 – 17.45: Cuvântul d-nei Melania Butnariu, Centrul de Excelență, Secția pentru Copii și Tineret

17.45 – 18.00: Cuvântulul d-nei Ruxandra Moașa Nazare, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

18.00 – 18.20: Film documentar „40 de ani de Club Antares” – prezintă Gheorghe Tănase

18.20 – 18.50: IT = Isteria Tehnofila – prezintă Lucian Merișca

18.50 – 19.00: Prezentarea Colecției de povestiri SF pentru Nevăzători, ediția a 5-a

19.00 – 19.30: „Steaua Polară: o propunere de cenaclu online” – Cristina Ghidoveanu

19.30 – 19.40: Știință, ficțiune și viitor – prezintă Marius Bucur

19.40 – 20.00: Valentin Flandorfer – Gore

 

Sâmbătă, 2 octombrie 2021 (10:00 – 20:00)

10.20 – 10.40: Lansare Tritonic – Teodora Matei, Daniel Timariu, Dănuț Ungureanu

10.40 – 11.00: Sigma și Antares – Dan Popescu

11.00 – 11.20: „Constelații și OZN-uri” – Gheorghe Tănase

11.20 – 11.40: „40 de cărți în 40 de ani” – Teodora Matei

11.40 – 12.00: „SF-ul și sărbătoarea scrisului” – Dănuț Ungureanu

12.00 – 12.20: „Călătoria spre sine, apelând la Poezie” – Violeta Nedelcu

12.20 – 12.40: „Universuri conectate” – Alexandru Mironov

12.40 – 13.00: „Cineanimația SF” – Bodgan Mihăilescu

13.00 – 13.20: Lansare la editura Pavcon – Boris Velimorovici, Sergiu Someșan, Antonela Lungu, Alexandra Gold, Anamaria Borlan, Revista CSF

13.20 – 13.40: „Semnificația numărului 40 și 4 ani de Antares” – Antonela Lungu

15:00 – 15.20: Vernisajul expoziției AntareSFest – Adrian Barbu

15.20 – 15.40: BD SF RO – Mihai Grăjdeanu: expoziția de bandă desenată science fiction românească: perioada 1960-1989, prezentare virtuală

15.40 – 16.00: Lansarea antologiei Metamorfozele basmului – Karin Zall, Ramona Pap, Ada-Lorena Muntean și Anamaria Borlan; premierea câștigătorilor concursului literar

16.00 – 16.20: Dănuț Ivănescu – Despre Palimpsetul de la Colina cu Apendice

16.20 – 16.40: „Antares la 40 de ani” – Gheorghe Tănase

16.40 – 16.50: Lansarea Colecției de povestiri SFF pentru Nevăzători – Anamaria Borlan

16.50 – 17.00: „Esoterica sculpturilor în lemn” – Balogh Lászlo

17.00 – 17.20: Quiz SFF pe echipe, cu premiu

17.20 – 17.40: Cenaclul ArtZone SF Brăila – Gabriel Sîrbu

17.40 – 17.50: ”A fost odată un asteriod” – Andrei Coșuțchi

17.50 – 18.20: Dănuț Ungureanu, Teodora Matei și alții, despre SF

18.20– 18.40: Cenaclul Quasar – Lucian Merișca

18.40 – 19.00: „10 invenții sovietice sărbătorite prea devreme” – Alexandru Lamba

19.00 – 19.30: Remember – 40 de ani de Antares – Călin Giurgiu, Paul Gusbeth-Tatomir, Anca Rențea-Diaconu, Valentin Flandorfer și alții

19:30 – 19.50: „Medicina viitorului si Viitorul medicine” – Paul Gusbeth-Tatomir

19.50 – 19.20: „Sărbătoarea literaturii SF” – Liviu Surugiu

19.20 – 20.00: Paul Pantea – Săbătoare prin dansul piticilor. Ioana Medrea – Sărbătoare în ritm de gimnastică ritmică

20.00: Decernarea premiilor AntareSFest 2021, ediția a V-a

 

Duminică, 3 octombrie 2021 (10:00 – 13:00)

10.00 – 12.50: mese rotunde, discuții, dezbateri cu mai mulți participanți

12.50 – 13.00: Închiderea oficială AntreSFest 2021, ediția a V-a

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: