Festivalul LollyBoom, pentru prima data la Brasov

Vă invităm să faceți parte din povestea LollyBoom, cel mai mare festival al familiei din România care va veni și la Brașov în perioada 8-10 septembrie. În Cluj-Napoca festivalul a ajuns la a treia ediție în acest an reușind să adune peste 50.000 de participanți în perioada 1-4 iunie. Edițiile anterioare au fost în 2015, respectiv 2016. Festivalul LollyBoom se adresează tuturor categoriilor de vârstă și are ca scop petrecerea timpului de calitate alături de cei dragi și retrăirea celei mai frumoase etape, copilăria, prin diferite spectacole la scenă, activități și ateliere creative atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

LollyBoom 2017, ediția Cluj-Napoca a însemnat ateliere pentru cei mici de pictură, gătit, creație vestimentară, confecționarea de diverse obiecte, intrumente muzicale, dar și sesiuni în care copiii învățau prin diverse tehnici să se relaxeze, să-și crească încrederea în forțele proprii și să-și dezvolte creativitatea. Spectacolele la scenă precum cele de magie, dans, dans sportiv, teatru, concerte dar și activitățile din zona parcului de bubble football, tir cu arcul, treasure hunt, cursă cu obstacole, trenulețul veseliei, trambunlină, tobogane, jocuri ale copilăriei, parada celor mai îndrăgite personaje de la Disney au întrunit un număr mare de participanți. În fiecare seară atmosfera a fost întreținută de ritmurile muzicale ale celor de la CDJ Record Label, dar și de serile de film ale partenerilor de la TIFF și filmul Chasing Shadows, regizat de către clujeanul Don Alexandru, care a fost foarte apreciat de către public.

Accesul în cadrul festivalului a fost gratuit.

Leave a Reply

%d bloggers like this: