Femeie reținută de polițiști pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 52 ani, din județul Argeș, ar fi fost deposedat de suma de 1.000 de euro de către o persoană necunoscută de sex feminin, după ce s-ar fi întâlnit cu aceasta, în vederea obținerii unor favoruri sexuale, contracost.

Ca urmare a activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie, în vârstă de 31 ani din localitatea Apața, județul Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: