Femeie de 72 de ani tâlhărită ziua în amiaza mare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie”.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 24 februarie 2021, în jurul orei 11.10, o femeie, în vârstă de 72 ani, ar fi fost victima infracțiunii de tâlhărie, prin aceea că ar fi fost agresată fizic de către o persoană de sex masculin, iar ulterior, i-ar fi fost sustrase bunurile pe care le avea asupra sa de către aceasta.

Femeia, în vârstă de 72 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat autorul faptei, acesta fiind un tânăr, în vârstă de 20 ani din județul Covasna, ulterior, acesta a fost depistat de către polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov pe raza de competență. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că, la momentul săvârșirii faptei, tânărul în cauză, ar fi fost însoțit de către o altă persoană de sex masculin, identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 13 ani.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul, în vârstă de 20 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de 25 februarie 2021, instanța a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de acesta.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: