Femeie de 46 ani, prinsă băută la volan în Săcele

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 25 august 2021, în jurul orei 18.25, polițiștii au depistat în trafic, o femeie, în vârstă de 46 ani, care conducea un autoturism pe raza municipiului Săcele, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,63 mg/l alcool pur. Prin urmare, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: