Femeie amenințată cu bătaia de către concubin

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  “amenințarea”.

Polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, la data de 14 iulie 2021, în jurul orei 02.20 de către o femeie din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către concubinul său.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se aflau la domiciliul comun, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i acesteia o stare de temere.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: