FC Brașov are antrenor și președinte. Banii, tot de la Primăria Brașov (FOTO)

Marți, 20 iulie, în cadrul unei conferințe de presă a fost prezentată noua conducere a echipei FC Brașov și obiectivele pentru acest an.

Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, principalul obiectiv este de consolidarea a unei echipe competitive, solide, care să readucă brașovenii la stadion. Un alt obiectiv este ca FC Brașov să ajungă în playoff-ul Ligii a II-a, adică în primele 6 echipe din această ligă.

Pentru început echipa va fi finanțată din bugetul local, dar pe viitor clubul va trebui să atragă finanțări private pentru ca echipa să fie un proiect sportiv sustenabil.

Președintele FC Brașov este fostul fotbalist Ioan Mărginean, care a mai condus și alte cluburi, inclusiv de Liga I, cum ar fi Gaz Metan Mediaș. Ioan Mărginean a vorbit despre obiectivele echipei și despre relația cu suporterii.

,,Părerea mea e că acum noi trebuie să facem pași într-un anumit ciclu. Oamenii cu experiență, de la teoria antrenamentului sportiv, la management sportiv, buget, iau un proiect pe minimum trei ani. Noi am zis, din cauză că lumii îi este dor de fotbal, să facem câțiva pași în plus. Având în vedere că avem mulți jucători tineri, dacă acestora le propui ca obiectiv salvarea de retrogradare, nu este normal. La un jucător tânăr eu trebuie să-i aduc următorul discurs: el trebuie să joace bine în primul rând pentru el, să aibă rezultate la echipă, să își mărească capacitatea și să meargă la mai bine, la mai sus. Ăsta-i target-ul lui. Eu, ca și conducător, trebuie să îi asigur condiții, să extrag maximum și să mă duc cât pot de sus în acest campionat, ca să atrag lângă mine jucători mai buni pentru sezonul viitor, condiții mai bune. Noi trebuie, în primul rând, să facem baza piramidei, adică să facem Academia de fotbal unde să joace cei mai buni juniori, să facem echipa a doua, să facem unirea cu suporterii. Când Rapidul era pe locul zece, au adus antrenori la centrul de copii juniori și s-au mobilizat și au ajuns în paly-off și au promovat. Deci se poate! Nu au avut echipe cu nimic mai bune, dar s-au unit. Ați văzut: la 50 de metri, într-un parc, suporterii făceau galerie. Credeți că nu contează pentru jucători?” , a declarat președintele FC Brașov, Ioan Mărginean

Antrenorul principal este Ilie Stan, care a reușit performanțe importante la echipele la care antrenat: Victoria Brănești (echipă pe care a reușit, în doi ani de zile, să o ducă din Liga a III-a în Liga I) , FCM Târgoviște, FCSB, Concordia Chiajna, FC Vaslui, FC Brașov, ASA Târgu Mureș, Gloria Buzău.

Ilie Stan a vorbit despre lotul de jucători pe care îi are la dispoziție la debutul din acest sezon:

,,După cum am susținut, suntem în întârziere cu cel puțin două trei săptămâni. Și aici mă refer la pregătire, la alcătuirea lotului – pentru că am pierdut câțiva jucători cu care am lucrat și pe care mi-i doream la Brașov, dar pentru faptul că au avut alte oferte a trebuit să meargă acolo unde le este mai bine. Chiar îi felicit pe cei care au rămas cu mine și care au venit practic de aproape de o lună de zile, s-au pregătit și și-au riscat pe undeva cariera, pentru că dacă se întâmpla să se accidenteze, era foarte greu să-și găsească echipă. În momentul de față am un lot de 24 de jucători. Sper ca toți, la negocierile pe care le vom avea după-amiază, azi și mâine, toți să semneze, pentru că deja mă cunosc, s-au obișnuit cu mine și zic eu că împreună vom avea rezultate frumoase. Orice antrenor își mai dorește doi trei jucători peste cei pe care îi are acum. Sper ca după această numire a președintelui, cei care o să vină să poată să mă susțină, să îmi dea posibilitatea să aducem doi-trei jucători care, în opinia mea, să facă diferența. Vă dați seama că intrăm în linie dreaptă, jucătorii deja sunt în cantonament, avem poimâine un joc amical cu Sibiul, vineri alt joc amical, le voi da drumul până luni și după aceea intrăm în antrenamentul dinaintea jocului cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Ce pot să spun: echipa Viitorul este o echipă, zic eu, foarte bună. Eu am încredere în jucătorii mei, ca până la meciul cu Viitorul să-i aduc din toate punctele de vedere la o pregătire fizică, tehnică și tactică la un nivel în care să putem să câștigăm cele trei puncte puse în joc și să începem cu dreptul”, a precizat antrenorul principal al FC Brașov, Ilie Stan.

Primul meci pe care FC Brașov îl va disputa în acest sezon este în data de 31 iulie 2021, când va juca acasă cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Următoarele meciuri, conform tragerii la sorți din 19 iulie sunt:

– Etapa 2, 7 august 2021, Dacia Unirea Brăila – FC Brașov;

– Etapa 3, 14 august 2021, FC Brașov – Unirea Slobozia;

– Etapa 4, 21 august 2021, Ripensia Timișoara – FC Brașov;

– Etapa 5, 28 august 2021, FC Brașov – Unirea Dej;

– Etapa 6, 11 septembrie 2021, CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov;

– Etapa 7, 18 septembrie 2021, FC Brașov – Dunărea Călărași;

– Etapa 8, 25 septembrie 2021, FC Brașov – Steaua București;

– Etapa 9, 2 octombrie 2021, Astra – FC Brașov;

– Etapa 10, 16 octombrie 2021, FC Brașov – Petrolul Ploiești;

– Etapa 11, 23 octombrie 2021, Concordia Chiajna – FC Brașov;

– Etapa 12, 30 octombrie 2021, FC Brașov – FC Hermannstadt;

– Etapa 13, 6 noiembrie 2021, Universitatea Cluj – FC Brașov;

– Etapa 14, 20 noiembrie 2021, FC Brașov – SSU Politehnica Timișoara;

– Etapa 15, 27 noiembrie 2021, FC Buzău – FC Brașov;

– Etapa 16, 4 decembrie 2021, FC Brașov – Unirea Constanța;

– Etapa 17, 26 februarie 2022, Politehnica Iași – FC Brașov;

– Etapa 18, 5 martie 2022, FC Brașov – Metaloglobus București;

– Etapa 19, 12 martie 2022, FK Csikszereda – FC Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: