Europarlamentarul Victor Negrescu a deschis un birou la Brașov

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a deschis sâmbătă un birou la Brașov în sediul PSD Brașov.
“Am promis în campania electorală că voi avea la Brașov un birou de europarlamentar și cum mă țin mereu de promisiuni astăzi l-am deschis. Județul Brașov este important pentru Partidul Social Democrat, dar este în primul rând o zonă de suflet pentru mine, bunicul meu fiind brașovean și o parte importantă din copilăria mea am petrecut-o aici. Prioritatea absolută pentru mine este ca cetățenii din Brașov să aibă acces la finanțările europene. Împreună cu colegii mei din PES activists Brașov, coordonați de consilierul județean Lucian Nicoară, vom iniția mai multe acțiuni de informare privind aceste oportunități” a explicat eurodeputatul român care în mandatul anterior a generat proiecte pilot în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro.
“Victor Negrescu este o parte importantă și o mândrie a familiei social democrate brașovene și mă bucur că a decis să fie mai aproape de noi și de brașoveni prin deschiderea unui birou de eurodeputat. Știu sigur că împreună cu Victor vom reuși să aducem mai mulți bani europeni în Brașov și să îi ajutam pe brașoveni să acceseze programe prin fonduri europene care să ajute la dezvoltarea orașului și a județului”, Marius Dunca, președintele PSD Brașov.
Din cabinetul europarlamentarului va face parte fostul eurodeputat Răzvan Popa.
Eurodeputatul Victor Negrescu este membru în Comisia pentru Bugete, Comisia pentru Cultură, Educație, Tineret, Media și Sport și Comisia pentru Afaceri Constituționale. Recent, printr-un raport în Parlamentul European, eurodeputatul român a reușit ca programul european – Fondul European de Ajustare la Globalizare, în valoare de 150 de milioane de euro, să fie accesibil pentru sprijinirea șomerilor și angajaților independenți în contextul efectelor generate de COVID-19.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: