Elmas Brașov, premiul I în cadrul concursului mondial Elevator World „Project of the Year 2021”

Companiei Elmas Brașov, specializată în instalații de ridicat, i-a fost decernat premiul I în cadrul concursului mondial Elevator World „Project of the Year 2021”, la categoria “Lifturi speciale” cu proiectul „Platforma pentru persoane – Pasărea Măiastră”, pentru soluția tehnică adoptată.
În cadrul Centrului Internațional de Artă din Craiova, a fost construită o aripă subterană, dedicată lui Brâncuși, care în partea supraterană este acoperită de o prismă din sticlă. Aceasta are o înălțime de 12 metri și conține interpretări la scară mare a operelor brâncușiene „Ovoidul” și „Pasărea Măiastră”. Pentru acest proiect unic în lume, compania ELMAS a proiectat, fabricat, livrat și montat un produs care se încadrează în ambientul arhitectural, oferind posibilitatea vizitatorilor să trăiască o interesantă experiența vizuală pe durata călătoriei.Platforma “Pasărea Măiastră” este destinată transportului pe verticală a persoanelor, fiind realizată în conformitate cu Directiva de Mașini 2006/42/CE și având o durată de viață de 25 de ani. Aceasta este acționată hidraulic și dispune de o soluție tehnică specială pentru susținerea cabinei și realizarea cursei de deplasare. Pentru sistemul de acționare, echipa de proiectanți Elmas a conceput o soluție tehnică specială, având în componență un piston hidraulic poziționat central și o structură metalică telescopică, alcătuită din două segmente. Toate aceste elemente au fost montate în interiorul puțului platformei. Puțul platformei este format din doua sectoare: sectorul realizat din beton armat și sectorul format din interiorul ansamblului arhitectural din sticlă.La momentul activării comenzii platformei pentru persoane, pistonul hidraulic acționează segmentul interior al structurii metalice. După extinderea segmentului interior, cursa platformei continuă, prin preluarea segmentului metalic exterior, până la atingerea stației finale. Pentru a crea un efect emoțional și vizual, la atingerea punctului maxim al cursei, cabina platformei se va afla complet în interiorul ansamblului arhitectural din sticlă. Pasagerul are ocazia să experimenteze, în cele câteva zeci de secunde cât durează „ascensiunea”, o cufundare în lumea lui Brâncuși. Cabina semicircurală a platformei “Pasărea Măiastră” este realizată integral din sticlă, oferind o vedere panoramică de 360 de grade. Platforma pentru persoane se deplasează pe o înălțime de 9 metri, la o viteză nominală de 0,15 m/s, cu o capacitate de transport de 150 kg (o persoană).
Mai multe informații despre acest proiect puteți regăsi pe site-ul nostru: http://bit.ly/3cBdCP4
Performanța companiei ELMAS a fost apreciată și la 2 ediții anterioare ale concursului
„Project of the Year”, locul I la categoria „Lifturi speciale”:
– ediția 2019 – „Ascensorul STONE” , Tunelul Timpului, Castelul Bran;
– ediția 2020 – „Mega Elevator”, Tel Aviv, Israel.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: